Joi, 06 Octombrie 2011

Şantajiştii din Carei, condamnaţi, eliberaţi şi reîncarceraţi

Evalueaza
(0 voturi)
Condamnaţi la închisoare cu executare, eliberaţi apoi provizoriu până la judecarea apelului, Andrei Lakatos şi Csokor Lorand au încălcat interdicţia de a nu lua legătura între ei

Cei doi interlopi careieni, Andrei Lakatos şi Csokor Lorand, au fost reîncarceraţi miercuri de poliţişti întrucât au încălcat termenii eliberării sub control judiciar. Cei doi au şantajat în luna martie a acestui an un om de afaceri bucureştean, stabilit în Moftin, cerându-i suma de 50.000 de euro pentru a nu face publice o serie de înregistrări compromiţătoare în care acesta apărea în compania unor prostituate minore. Poliţiştii le-au întocmit dosar penal celor doi pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, şantaj, port ilegal al cuţitului şi contrabandă. După ce Csokor Lorand a stat patru luni în arest, magistraţii Tribunalului Satu Mare au hotărât în august să înlocuiască măsura arestului preventiv cu interdicţia de a nu părăsi localitatea Carei. În 23 septembrie, Judecătoria Carei l-a condamnat pe Lakatos Andrei la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, iar pe Csokor Lorand la 3 ani de închisoare cu executare. Întrucât cei doi au atacat sentinţa Judecătoriei, Csokor a fost lăsat în libertate până la judecarea apelului. În 29 septembrie, Tribunalul Satu Mare a dispus eliberarea provizorie a lui Andrei Lakatos. Una dintre condiţiile eliberării o constituia faptul ca cei doi inculpaţi să nu ia legătura între ei. Însă, chiar în seara zilei în care Andrei Lakatos a fost eliberat, o patrulă a Poliţiei Carei l-a surprins pe Csokor în timp ce intra în casa acestuia. Miercuri, Judecătoria Carei a dispus revocarea eliberării provizorii atât pentru Lakatos, cât şi pentru Csokor, cei doi fiind reîncarceraţi în aceeaşi zi.
Careienii Andrei Lakatos, în vârstă de 48 de ani, poreclit Tona, şi Csokor Lorand, în vârstă de 30 de ani, i-au plasat omului de afaceri Dan Costache câteva prostituate ţigănci minore şi l-au înregistrat în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu acestea. Ameninţările celor doi datează din 18 martie a.c., când au pătruns fără drept în locuinţa omului de afaceri, l-au lovit şi l-au ameninţat cu acte de violenţă şi publicarea înregistrărilor, după care i-au pretins suma de 50.000 de euro. Victima a anunţat poliţiştii, care au organizat un flagrant într-un bar. Lakatos şi Csokor au fost prinşi în timp ce primeau prima tranşă din banii solicitaţi, în valoare de 5.000 lei. La percheziţiile domiciliare efectuate la locuinţele şantajiştilor, poliţiştii au găsit 290 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană şi 31 de pungi de tutun măcinat. Poliţiştii le-au întocmit dosar penal celor doi pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, şantaj, port ilegal al cuţitului şi contrabandă.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro