În raportul de specialitate întocmit de Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Satu Mare se arată că având în vedere Hotărârea de Guvern nr.1235/06.12.2010 cu privire la aprobarea realizării Sistemului Naţional Electronic de Plăţi (SNEP) online a taxelor şi impozitelor locale utilizând cardul bancar, conform Art.3 alin.1, Primăria municipiului Satu Mare are obligaţia să se înregistreze în acest sistem în termen de şapte luni de la data intrării în vigoare a hotărârii. Comisionul perceput de instituţia de credit acceptatoare aferent efectuării plăţii electronice se va oferta procentual, iar nivelul maximal al acestuia nu va depăşi 2% din valoarea tranzacţiei, dar nu va fi mai mare de 30 de lei în situaţia în care prin aplicarea cotei de 2% rezultă o sumă mai mare de 30 de lei. În proiectul de hotârâre care va fi discutat joi se arată că acest comision aferent plăţii electronice, care nu va depăşi 2% din valoarea tranzacţiei, dar nu mai mult de 30 lei/tranzacţie, va fi suportat de către municipiul Satu Mare.
Municipiul Satu Mare va suporta cheltuielile privind înregistrarea în SNEP şi interfaţarea, inclusiv cele ale conectării la acesta, şi comisionul bancar, acesta fiind stabilit în momentul încheierii convenţiei cu instituţia de credit acceptatoare selectată, înregistrată de către operatorul SNEP.
Introducerea noului sistem de plată are ca scop creşterea gradului de încasare sau colectare a impozitelor şi taxelor locale, diversificarea opţiunilor de plată, folosirea celor mai moderne mijloace electronice de plată, scutirea contribuabililor de a se deplasa la ghişeele instituţiei pentru plata impozitelor şi taxelor, evitarea formării cozilor la ghişee şi creşterea calităţii serviciilor prestate către cetăţeni.
Locale
Politica
Duminică, 21 August 2011
Sătmărenii îşi vor putea plăti impozitele online
Direcţia Impozite şi Taxe Locale Satu Mare a făcut recent un referat de specialitate privind implementarea şi la Satu Mare a programului de plată on-line, de pe card, a taxelor şi impozitelor locale. Proiectul de hotărâre va fi discutat de consilierii locali sătmăreni în şedinţa care va avea loc joi, iar dacă va fi aprobat, programul va fi pus în aplicare.
Afisat de 205 de ori
Publicat in
Locale
Login to post comments
Online
Avem 46 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










