La dezbatere au fost prezenţi doar doi reprezentanţi ai APM Satu Mare, consilierii locali Nits Janos şi Sorin Ghilea, un reprezentant al Primăriei Satu Mare şi doi cetăţeni. Chiar şi consilierul local Nits Janos a remarcat că ceva nu este în regulă cu dezbaterile de acest gen, organizate de APM, întrucât prezenţa e foarte scăzută, deşi ar trebui luată în discuţie o problemă foarte importantă pentru comunitate. Reprezentanţii APM au prezentat legislaţia privind colectarea selectivă a deşeurilor, au prezentat cantităţile de peturi, plastic, hârtie şi sticlă colectate în primele şase luni ale anului. În municipiul Satu Mare, au fost amplasate 24 de containere pentru peturi, 185 de eurocontainere pentru plastic, 148 de eurocontainere pentru hârtie şi 107 eurocontainere pentru sticlă. Potrivit constatărilor APM, colectarea selectivă se respectă mai bine în mediul rural. Reprezentanţii la dezbatere au vehiculat ideea că sătmărenii care fac colectare selectivă ar trebui să beneficieze de reducerea tarifelor de salubrizare.
Locale
Politica
Miercuri, 03 August 2011
Sătmărenii, neinteresaţi de dezbaterea legată de colectarea selectivă a deşeurilor
Dezbaterea pe problema colectării selective a deşeurilor, organizată ieri de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Satu Mare la sediul Primăriei municipiului Satu Mare n-a reuşit să trezească prea mult interesul cetăţenilor.
Afisat de 100 de ori
Publicat in
Locale
Login to post comments
Online
Avem 45 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










