Două dintre acestea au fost descoperite în urma examenelor trichineloscopice efectuate la doi porci sacrificaţi în comuna Odoreu şi unul în municipiul Satu Mare. Întreaga cantitate de 230 kg carne, în valoare de 1.843 lei, provenită de la cei trei porci, a fost confiscată şi incinerată, iar în prezent sunt întocmite actele necesare pentru despăgubirea proprietarilor.
Pentru a preveni îmbolnăvirea populaţiei consumatoare de carne de porc şi preparate derivate din aceasta, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu Mare recomandă proprietarilor care sacrifică porci în această perioadă să solicite medicului veterinar examinarea trichineloscopică. Aceste examene pot fi făcute în circumscripţiile sanitar- veterinare din Piaţa Mare, Piaţa “Someş” şi Piaţa Mică precum şi la cea de pe Bulevardul Cloşca, din municipiul Satu Mare, în cele de la Carei şi Negreşti Oaş şi la cabinetele medicilor veterinari concesionari din comune.
Locale
Politica
Vineri, 09 Decembrie 2011
Se înmulţesc cazurile de trichineloză
După cele două cazuri de săptămâna trecută, în ultimele zile în judeţul Satu Mare au fost depistate altre trei cazuri de proci sacrificaţi bolnavi de trichineloză.
Login to post comments
Online
Avem 55 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










