Vineri, 27 Ianuarie 2012

Se-ngroaşă rândurile protestatarilor

Evalueaza
(1 vot)
Dacă la prima acţiune de protest organizată joi de Cartel Alfa la Satu Mare au participat, în mare măsură, doar membrii sindicatelor afiliate acestei confederaţii sindicale şi câţiva sătmăreni simpli, la cea organizată ieri s-au alăturat şi pensionarii şi sindicalişti din cadrul filialei Satu Mare a Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR), astfel că pe platoul din faţa Prefecturii erau peste 1.200 de protestatari.

În afară de lozincile scandate împotriva Guvernului, a preşedintelui Traian Băsescu şi a Codului Muncii, s-a făcut apel la unitate şi solidaritate sub sloganul “Împreună vom învinge!”.

S-a cerut demisia conducerii de la Electrolux
Şi ieri, punctul de pornire a marşului de protest a fost fabrica Electrolux, unde s-au adunat, potrivit organizatorilor, circa 850 de persoane. “Faţă de joi, la marş s-au alăturat circa 30 de persoane care nu au fost la primul marş”, a precizat secretarul general al Cartel Alfa Satu Mare, Vasile Dârle. Înainte de a porni la drum, protestatarii au cerut insistent demisia conducerii fabricii Electrolux, scandând lozinci precum “Demisia”, “Ruşine să vă fie” sau “Hoţii”. Aceste lozinci au fost repetate până ce coloana de manifestanţi a trecut de fabrică.
Purtând pancarte pe care se putea citi “Jos Băsescu”, “Jos Guvernul”, Vrem să muncim, nu să cerşim”, “Nu vrem să fim sclavi”, “Codul Muncii = Boc, în curând va face POC”, “Jos sclavia”, “Codul Muncii de la voi, dictatură pentru noi” sau “Codul Muncii şi cu Boc au pus Electroluxul pe foc”, “Jos Blomer” şi “Blomer taie ca Ciomu”, protestatarii au pornit spre Piaţa 25 Octombrie pe acelaşi traseu ca şi joi.
Pe tot drumul, protestatarii au scandat lozinci împotriva Guvernului, a preşedintelui Traian Băsescu, au huiduit, au fluierat din fluiere şi trompete, au bătut tobele, făcând multă gălăgie. De asemenea, s-a mai scandat “Nu staţi la balcoane, că muriţi de foame”, “Veniţi cu noi!“, “Libertate”, “Vă rugăm să ne iertaţi, nu producem cât furaţi”. Protestele au fost mai vehemente în faţa sediului PDL din Satu Mare, unde protestatarii au încetinit pasul, pentru că nu li s-a permis să oprească, scandând “Hoţii”, “Ruşine să vă fie”, “Jos Guvernul”, “Jos Băsescu” şi altele.

Apel la unitate
Pe traseu, coloanei de manifestanţi li s-au alăturat mai mulţi sătmăreni care treceau prin centrul Sătmarului, în timp ce în Piaţa 25 Octombrie aşteptau alţi circa 250 de sătmăreni de la sindicatul cadrelor didactice, a poliţiştilor de frontieră şi a sindicatului de la Mondiala. De asemenea, la acţiunea de protest au mai participat şi circa 30 de pensionari sătmăreni, conduşi de preşedintele Asociaţiei Judeţene a Pensionarilor, Mircea Marian, circa 30 de reprezentanţi ai mai multor sindicate afiliate CSDR Satu Mare, conduşi de preşedintele filialei, Ioan Secan, şi câteva zeci de trecători. În total, în faţa Prefecturii s-au adunat peste 1.200 de demonstranţi, care au scandat timp de o oră şi jumătate lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale, au huiduit şi au fluierat.

Primul care a luat cuvântul a fost Vasile Dârle, care a făcut cunoscută prezenţa pe platou a pensionarilor şi a colegilor de la CSDR şi a făcut apel la unitate sub sloganul “Împreună vom învinge”. Apel la unitate a făcut şi Ioan Secan, care a spus că dacă românii vor fi uniţi vor învinge. “Azi trebuia să fim aici 20.000 de sătmăreni, nu o mie şi ceva. Trebuie să fim uniţi şi solidari pentru că doar aşa vom reuşi să învingem”, a spus Secan, după care s-a scandat “Solidaritate”, “Unitate”, “Jos Codul Muncii”, “Jos Guvernul”. Rând pe rând, au mai luat cuvântul Mircea Marian şi Ioan Drăgan, care au făcut, de asemenea, apel la unitate şi solidaritate, în timp ce liderul de sindicat de la Mondiala, Maria Bâjan, a spus că noul Cod al Muncii îi face sclavi pe români.

Protestatarii şi-au spus păsurile
Preşedintele Cartel Alfa Satu Mare, Sorin Faur, a declarat că acest miting este al celor care au ieşit în stradă şi nu al sindicatelor şi i-a invitat pe cei prezenţi să-şi spună oful. “Acest miting nu este un miting al sindicatelor ci este mitingul dumneavoastră. Voi ne-aţi scos pe noi în stradă, nu noi pe voi. Aşa că fiecare este invitat să-şi spună problemele în faţa tuturor”, a spus Faur.
Au luat cuvântul, rând pe rând, mai mulţi protestatari. Astfel, unul dintre muncitori a spus că se află la acest miting protestând împotriva faptului că i se scad veniturile în timp ce preţurile cresc de la o zi la alta şi că se doreşte ca muncitorii români să fie făcuţi sclavi. De asemenea, un pensionar şi-a arătat nemulţumirea vizavi de faptul că pensiile foarte mici nu ajung nici pentru plata facturilor şi pentru medicamente. “Mulţi pensionari umblă cu haine primite de la alţii deoarece nu le ajunge pensia să-şi cumpere îmbrăcăminte şi încălţăminte”, a spus pensionarul. Pe lângă gravele probleme din sistemul de învăţământ, unul dintre profesori a vorbit şi despre situaţia grea a dascălilor care nu-şi pot recupera nici măcar banii câştigaţi în instanţă după ce salariile le-au fost reduse cu 25%.
În cele din urmă, şi din cauza frigului pătrunzător, acţiunea de protest s-a terminat în jurul orei 16.40, cu circa 20 de minute mai devreme decât era preconizat. Protestele organizate de Cartel Alfa vor continua luni şi marţi, iar Sorin Faur a spus că se va consulta cu membrii de sindicat în vederea solicitării altor acţiuni de protest în viitorul apropiat.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

Duminica de la ora 14
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA
 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb