Marţi, 01 Noiembrie 2011

Şeful de post din Săuca, reclamat că a furat o maşină

Evalueaza
(1 vot)
Mutat de la Postul de poliţie Săcăşeni la cel din Săuca în urma numeroaselor reclamaţii privind abuzurile sale, agentul şef Gheorghe Komiati a comis-o din nou.

De această dată a furat maşina unui localnic din Cean şi a vândut-o apoi în Tăşnad. În stilul său caracteristic, agentul şef Komiati a început să ameninţe victima, care este angajată a Primăriei Săuca, că îşi va pierde locul de muncă dacă nu îşi retrage plângerea pentru furt. Gazeta de Nord-Vest a relatat pe larg despre abuzurile şi averea imensă a poliţistului în primăvara anului trecut, după ce fusese mutat de la Postul de poliţie Săcăşeni la cel din Săuca, dar continua să-i ameninţe şi să-i intimideze pe locuitorii din Săcăşeni care l-au reclamat superiorilor.

Un furt cu premeditare
Şeful de post din comuna Săuca, agentul şef Gheorghe Komiati, este cercetat pentru că a furat o maşină dintr-o curte din Cean şi a vândut-o. Păgubitul a depus o plângere penală împotriva agentului şef, fiind acum ameninţat că-şi va pierde locul de muncă. Duminică după-amiaza, în timp ce aproape toţi locuitorii din satul Cean se aflau în cimitir la luminaţii, agentul şef Gheorghe Komiati a intrat în curtea curatorului Mircea Pop, care este angajat la Primăria Săuca, şi i-a luat o maşină veche care nu funcţiona. Se pare că poliţistul ochise de mai multă vreme maşina respectivă. Autoturismul nu avea două roţi, dar poliţistul s-a prezentat cu două roţi de rezervă, le-a montat şi a dus maşina în Tăşnad, unde a şi vândut-o.
Păgubitul a depus plângere la Poliţia Tăşnad, aceasta fiind înaintată mai departe şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, Constantin Taloş, care analizează cazul. “Duminică a fost înregistrată o plângere depusă împotriva şefului de post. De ieri până azi nu s-a putut elucida cauza. Se fac în continuare verificări în privinţa faptelor semnalate. Plângerea a fost înaintată inspectorului şef, care va decide ce măsuri vor fi luate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare, inspectorul principal Roxana Cristea. Întrucât făptuitorul este un poliţist, plângerea va fi înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare pentru efectuarea cercetărilor. După ce a aflat de plângere, agentul şef l-a ameninţat pe reclamant că-şi va pierde slujba de paznic în Cean.

Afacerist în uniformă de poliţist
Timp de 18 ani în care a ocupat funcţia de şef al Postului de poliţie al comunei Săcăşeni, agentul şef Gheorghe Komiati a devenit un adevărat baron local. În primăvara anului trecut, Gazeta de Nord-Vest a relatat pe larg despre abuzurile şi averea imensă a poliţistului. Împreună cu soţia, Komiati a agonisit o avere impresionantă, constând în trei case în comuna Săcăşeni, un apartament în municipiul Satu Mare, un magazin, un bar, un teren intravilan de 1,09 hectare în Săcăşeni, un teren extravilan de 26,10 hectare şi unul de 1,44 hectare, o asociaţie agricolă care lucrează 63,35 hectare de teren, două autoturisme, un tractor şi o remorcă. În urma numeroaselor reclamaţii venite din partea locuitorilor comunei Săcăşeni, în anul 2009, agentul şef Komiati a fost mutat la Postul de poliţie al comunei Săuca.
După mutarea sa, deşi a fost cercetat în mai multe dosare pentru abuzurile şi afacerile sale, agentul şef Komiati a făcut ce a făcut şi şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului în comuna Săcăşeni. Poliţistul a intimidat persoanele care s-au săturat de abuzurile sale şi l-au reclamat superiorilor. Fosta conducerea a IPJ Satu Mare a anunţat în primăvara anului trecut că va verifica atât abuzurile reclamate de cetăţeni, cât şi modul în care agentul Komiati şi-a dobândit imensa avere. Rezultatele acestor verificări nu au mai fost anunţate niciodată.
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro