Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu Mare continuă şi în acest an campania de eradicare a anemiei înfecţioase la cai. Din păcate, însă, nu toţi proprietarii de cai înţeleg acest aspect şi mulţi dintre ei refuză să permită accesul medicilor veterinari pentru a preleva probe de analiză de la cai. Cele mai mari probleme sunt în comunele Bixad, Târşolţ şi Cămârzana.
Directorul DSVSA Satu Mare, Dorin Gheorghe Maurer, ne-a precizat că în cursul anului trecut au fost înregistraţi 1.377 de cai cu anemie infecţioasă din care au fost sacrificaţi 860, iar proprietarii acestora au fost despăgubiţi. În primele şase luni ale acestui an, în judeţ au fost înregistraţi 308 cai bolnavi cu anemie infecţioasă, dintre care până în prezent au fost sacrificaţi 90, iar proprietarii acestora au fost despăgubiţi la finele acestei săptămâni.
Problema cea mai mare este însă refuzul proprietarilor de a permite accesul medicilor veterinari de a preleva probe de la cai. “Cele mai mari probleme de acest fel le avem în zona Oaşului. Din cele circa 170 de refuzuri înregistrate până în prezent, peste 150 provin din comunele Târşolţ, Cămârzana şi Bixad. Încercăm să-i convingem pe cetăţeni să permită accesul medicilor veterinari în curţile lor, solicităm şi ajutorul primăriilor, însă oamenii nu vor să înţeleagă. În cele din urmă nu vom avea ce face şi vom aplica amenzi”, a precizat directorul DSVSA.
Important de ştiut este faptul că dacă un proprietar de animale este sancţionat, acesta nu va mai beneficia de despăgubiri. “Dacă situaţia continuă aşa, nu vom avea ce face şi vom da amenzi. Problema este că, pe lângă faptul că vor trebui să plătească amenda, de circa 2.000 de lei, medicii veterinari tot vor intra în curţile oamenilor însoţiţi de poliţişti sau jandarmi, iar în cazul în care animalul va fi declarat bolnav, acesta va fi consfiscat, va fi sacrificat, iar proprietarului nu i se vor mai da despăgubiri”, a precizat Maurer.
Locale
Politica
Sâmbătă, 02 Iulie 2011
SIDA cailor se lasă eradicată cu greu în Sătmar
Medicii veterinari din zona Oaşului nu sunt lăsaţi nici măcar să preleveze probe de la cai
Afisat de 123 de ori
Publicat in
Locale
Login to post comments
Online
Avem 178 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










