În plus, pompierii vor urma cursuri în vederea profesionalizării continue, sistemul de profesionalizare fiind în urmă. Referitor la majorarea salariilor celor care salvează zilnic vieţi, inspectorul general al IGSU a precizat că acest lucru se va întâmpla atunci când ţara îşi va permite.
Periplu pentru cunoaşterea şefilor ISU
În cadrul conferinţei de presă susţinute ieri la sediul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Someş“ al judeţului Satu Mare, inspectorul general al IGSU, colonelul Marcel Lucaciu, a declarat că se află într-un periplu prin toate judeţele ţării pentru a cunoaşte personalul de comandă şi pentru a le aduce la cunoştinţă priorităţile pentru următoarea perioadă. Alături de acesta, la întâlnirea cu presa au fost prezenţi şi prim-adjunctul ISU “Someş“ Satu Mare, colonelul Dan Gheorghe, respectiv împuternicitul pe postul de adjunct al ISU “Someş“ Satu Mare, colonelul Nelu Hauşi. Şeful IGSU a declarat că până la finele acestui an va fi implementat în toate inspectoratele judeţene sistemul naţional de management pentru situaţii de urgenţă, în cadrul căruia în fiecare centru operaţional va fi instalată aparatură performantă şi un software care va fi legat la Centrul Informaţional Naţional. Sistemul va permite transferarea datelor într-un timp scurt, realizarea unor statistici şi planficarea misiunilor într-un mod eficient şi cât mai real. Proiectul va fi implementat în toate judeţele ţării, fiind finanţat cu 12 milioane de dolari. Pe lângă implementarea acestui sistem, printre priorităţile IGSU se află definitivarea SMURD în toată ţara, la ora actuală fiind şase judeţe care nu au astfel de servicii. O altă prioritate este stabilirea unui ghid al carierei în cadrul căruia pompierii vor urma cursuri şi se va reuşi creionarea evoluţiei profesionale, sistemul de profesionalizare fiind rămas în urmă. “Astăzi avem pompieri care fac câte două-trei lucruri. Cel care stinge focul, conduce şi barca, face şi salvarea de la înălţime şi intervine în caz de accident chimic. Va trebui să facem diferenţierea între pompierul simplu şi cel atomic. Trebuie să gândim instituţia în cinci-şase ani asemenea celor din străinătate. Momentan abordarea este una multi-dezastru, însă tehnica este doar pentru stingerea incendiilor. O altă prioritate este actualizarea regulamentelor de intervenţie. În plus, dotarea prin Programul Operaţional Regional este o gură de oxigen pentru noi în ideea în care actualmente avem un deficit de dotare de 80%, iar la finalul implementării proiectelor gradul va scădea la 60%”, a spus colonelul Marcel Lucaciu.
Colonelul Marcel Lucaciu a mai declarat ieri că la nivel naţional 2.100 de pompieri au fost disponibilizaţi, recunoscând că decizia disponibilizărilor este una politică şi că serviciul este unul scump din privinţa dotării. La nivelul judeţului Satu Mare, numărul celor puşi la dispoziţie în urma restructurării se ridică la 11. Întrebat despre creşterea salariilor, în ideea în care un pompier câştigă între 1.000 şi 1.500 lei lunar, şeful IGSU a declarat că acest lucru se va întâmpla atunci când ţara va permite. “Când ţara îşi va permite atunci vor creşte şi salariile pompierilor”, a menţionat colonelul Lucaciu, răspunsul fiind aşteptat dat fiind faptul că acesta provine din judeţul Arad, acolo de unde sunt cei mai mulţi şefi sau miniştri ai actualului partid de guvernământ. Între timp, pentru că au salariile mici, conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă le permite angajaţilor să mai facă şi altceva în timpul liber, adică să lucreze ca ospătari sau taximetrişti.










