Ceremonialul religios a fost oficiat de un sobor format din 20 de preoţi, în frunte cu episcopul vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, Prea Sfinţitul Iustin Sigheteanul. Din sobor au făcut parte şi protopopul ortodox de Satu Mare, Ioan Socolan, protopopul ortodox de Carei, Marian Crainic, dar şi parohul mănăstirii de călugări de la Scărişoara Nouă, arhimandritul Timotei Bel.
Cel mai vestic punct al ortodoxiei româneşti
Pe lângă cei peste 200 de credincioşi care au participat la liturghia de sâmbătă, la mănăstire au fost prezenţi deputatul PNL de Satu Mare, Viorel Buda, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Mircea Govor, directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare, Cristian Sasu, viceprimarul municipiului Satu Mare, Adrian Albu, primarul comunei Sanislău, Călin Mateş, şeful Poliţiei Municipiului Carei, comisarul şef Radu Chiş, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Satu Mare, Ovidiu Silaghi, preşedintele Organizaţiei Judeţene de femei a PNL Satu Mare, Dorina Grunfeld, şi vicepreşedintele Anna Maria Maruşca şi Aurelia Vulciu. La finalul slujbei religioase, după povăţuirile adresate de părinţii preoţi, Prea Sfinţitul Iustin Sigheteanul a cântat “La mulţi ani“ şi s-a rugat alături de copiii adunaţi în faţa altarului. Cu privire la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul de la Scărişoara Nouă, Prea Sfinţitul a declarat că este punctul cel mai de margine al episcopiei, fiind o vatră monahală care a evoluat din 1990 încoace într-un ritm foarte susţinut. “Suntem la graniţa de vest a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului unde se găseşte din darul şi binecuvântarea lui Dumnezeu Mănăstirea Sfântul “Ioan Botezătorul“ Scărişoara Nouă. Este punctul cel mai de margine al Episcopiei şi a ţării, a Vestului, de aceea această mănăstire este o vatră monahală, o vatră care a luat fiinţă prin purtarea de grijă a Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop Iustinian şi spre slava lui Dumnezeu şi a cinstitului Prooroc Înaintemergător şi Botezător Ioan. Este învederată lucrarea Sfântului Prooroc şi Botezător Ioan în viaţa acestei mănăstiri pentru că ea din anul 1990 a evoluat aşa cum se poate vedea biserica frumos împodobită şi de pictură nouă şi de prezenţa credincioşilor, cu noua casă monahală şi turnul clopotniţă care s-au construit în ultimii patru ani de zile într-un ritm foarte susţinut, ceea ce însemnează că nu numai jertfelnicia şi eforturile părintelui arhimandrit Timotei şi a vieţuitorilor de aici ci şi purtarea de grijă şi ajutorul Sfântului Ioan Botezătorul şi a credincioşilor de aici a contat în ceea ce s-a realizat”, a declarat Prea Sfinţitul Iustin Sigheteanul.
Stareţul mănăstirii de la Scărişoara Nouă, arhimandritul Timotei Bel ne-a spus că evenimentul de sâmbătă a reprezentant o bucurie duhovnicească de înaltă trăire spirituală. „Astăzi (nr.sâmbătă) a fost o bucurie de înaltă trăire spirituală pentru obştea părinţilor şi a fraţilor de la Sfânta mănăstire cât şi pentru credincioşii din împrejurimi. Pentru mine a fost o bucurie şi un curaj pentru a merge mai departe pentru a înfăptui ceea ce trebuie înfăptuit la Sfânta mănăstire, obiectivele pe care ni le-am propus să fie mănăstirea noastră un centru de referinţă al bisericii şi neamului nostru românesc, mult şi greu încercat”, a menţionat stareţul mănăstirii din Scărişoara Nouă, arhimandritul Timotei Bel. La ieşirea din mănăstire, credincioşii au fost miruiţi, iar mai apoi serviţi cu sarmale şi prăjituri. Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul de la Scărişoara Nouă este o mănăstire de călugări înfiinţată în anul 1991.










