Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a semnat, luni, contractul de execuţie a lucrărilor pentru construcţia centurii municipiului Carei, investiţie care se ridică la 38 de milioane de lei, 70% din bani fiind asiguraţi din Fondul European de Dezvoltare Regională, respectiv 30% de la bugetul de stat. Astfel, lucrările au fost atribuite prin procedura licitaţiei deschise către consorţiul Grupo Empresarial Magenta S.A. – Assignia Infraestructuras S.A. şi S.C. Transmir S.R.L. Potrivit contractului, lucrările vor fi realizate în următorii doi ani. Potrivit aceluiaşi document, la predarea celor 10,45 de kilometri de drum ocolitor, executantul va acorda o garanţie de doi ani. Realizarea variantei de ocolire vizează asigurarea infrastructurii de bază necesare cererii de transport în creştere către graniţa cu Republica Ungaria. Grupo Empresarial Magenta are afaceri în domeniul construcţiilor. Assignia Infraestructuras are sediul central în Spania şi activează în sectorul infrastructurii şi energiei regenerabile. Firma Transmir are sediul în Murgeni, judeţul Vaslui, şi a fost înfiinţată în 1998, fiind specializată în construcţia de drumuri şi autostrăzi.
Locale
Politica
Miercuri, 16 Noiembrie 2011
Spaniolii vor construi centura Careiului
Afisat de 175 de ori
Publicat in
Locale
Login to post comments
Online
Avem 68 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










