Deoarece numărul furturilor din locuinţe a înregistrat un trend ascendent la Satu Mare, poliţiştii au lansat ieri o campanie de conştientizare a populaţiei cu privire la acest aspect, dar şi de prevenire a infracţiunilor.
Hoţii filează casele arătoase
Potrivit datelor statistice, anul trecut, în judeţul Satu Mare s-au înregistrat în numai şase luni 183 de furturi din locuinţe, iar în acest an numărul este în creştere. În primele cinci luni oamenii legii au înregistrat 189 de spargeri. În aproape 50% dintre cazuri, autorii spargerilor în case, apartamente sau locuinţe de vacanţă au fost prinşi. Luând în considerare trendul ascendent al acestor infracţiuni, dar şi faptul că lunile iulie, august şi septembrie sunt luni de concediu, conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare a lansat ieri o campanie pentru prevenirea furturilor. La lansarea campaniei au luat parte adjunctul inspectorului şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Satu Mare, comisarul Teofil Parasca, şeful Serviciului de Ordine Publică, comisarul şef Marius Mureşan, ofiţerii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, subcomisarul Simona Săndulescu, inspectorul Ana Petric şi subinspectorul Felicia Hrihorişan, respectiv şeful Serviciului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Locale, Sergiu Blaga. Potrivit informaţiilor prezentate la lansarea campaniei, judeţul nostru ocupă un loc de mijloc la nivel naţional în ceea ce priveşte numărul futurilor din locuinţe, cele mai multe, peste 50%, având loc în sate şi comune. În mediul rural se fură mai ales produse de subzistenţă, iar la oraşe se fură bani, bijuterii, aparatură electronică, respectiv alte produse cu valoare însemnată. Din analiza ofiţerilor de poliţie reiese că în Satu Mare şi Carei se întâmplă cele mai multe spargeri de locuinţe. La Satu Mare, zonele cele mai expuse sunt Centrul vechi, Centrul nou, cartierul Titulescu şi cartierele Carpaţi II, Micro 17 şi Micro 16, hoţii căutând în general apartamente în blocurile cu zece etaje sau vile arătoase. În cadrul proiectului, care se desfăşoară în perioada 15 iulie-15 septembrie, poliţiştii de prevenire şi de proximitate, sprijiniţi de poliţişti locali şi copii voluntari vor desfăşura o serie de acţiuni pentru conştientizarea populaţiei cu privire la necesitatea adoptării unui comportament preventiv referitor la bunurile şi valorile deţinute. Totodată, campania doreşte să încurajeze relaţiile de bună vecinătate.
Potrivit analizei sociologice efectuată de oamenii legii, peste 90% dintre autorii furturilor de locuinţe sunt bărbaţi cu vârste cuprinse între 16-45 de ani, au o constituţie astenică, mai rar atletică, iar majoritatea sunt slab şcolarizaţi, fără ocupaţie, cu antecedente penale sau aflaţi în atenţia Poliţiei pentru alte fărădelegi. Acelaşi studiu arată că numărul infracţiunilor de furt din locuinţe nu este influenţat de ziua din săptămână şi nici de perioada din zi, fiind comise atât ziua cât şi noaptea, mai ales între orele 8.00 şi 12.00 sau 23.00 şi 4.00. Modul de operare cel mai des utilizat de hoţi este forţarea uşilor şi a geamurilor, iar bunurile preferate de aceştia sunt în primul rând banii, iar mai apoi bijuteriile, aparatura audio-video, laptopuri, scule, unelte, dar şi materiale de construcţie. În lunile iulie-august există o tendinţă de creştere a infracţiunilor care poate fi cauzată, spun poliţiştii, atât lipsei proprietarilor de acasă pentru mai multe zile, cât şi oportunităţilor de a escalada geamurile lăsate deschise la parter sau la etajele inferioare. În privinţa victimelor, dacă în mediul rural victimele sunt alese pe criteriul oportunităţii momentului şi a naivităţii proprietarilor, în oraşe hoţii urmăresc adesea casele frumoase, noi, aparţinând unor persoane cu statut socio-profesional ridicat, cum ar fi medici, avocaţi şi oameni de afaceri.










