Potrivit raportului de activitate al AJPS Satu Mare, în primele cinci luni ale acestui an au fost plătite 44,6 milioane de lei reprezentând alocaţii de stat, ajutoare şi indemnizaţii. Totodată, la finele lunii mai au fost plătite 4,6 milioane de lei reprezentând alocaţii de stat pentru 73.539 de beneficiari şi 377.230 de lei reprezentând alocaţii de plasament pentru 939 de beneficiari. Directorul AJPS Satu Mare, Daniela Cerneşteanu, a declarat că, în primele cinci luni, agenţia a virat prestaţii către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare în valoare de 14,5 milioane de lei reprezentând indemnizaţii pentru 19.764 de persoane cu handicap grav şi accentuat şi indemnizaţii de însoţitor pentru adulţi cu handicap vizual în cuantum de 2,9 milioane de lei acordate pentru 1.208 beneficiari.
Totodată, AJPS a virat în luna mai suma de 289.094 de lei reprezentând subvenţii acordate Organizaţiei Caritas Satu Mare şi Fundaţiei Române a Căminelor de Tranzit Foyer Satu Mare. Astfel, valoarea totală a plăţilor efectuate de agenţie pentru alocaţii, indemnizaţii, ajutoare, subvenţii şi finanţări proiecte în primele cinci luni ale acestui an a fost de 59,4 milioane de lei.
Locale
Politica
Miercuri, 22 Iunie 2011
Subvenţii şi alocaţii de aproape 60 de milioane lei în primele cinci luni ale acestui an
Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale (AJPS) Satu Mare a acordat în perioada ianuarie – mai a acestui an suma de 59,4 milioane de lei pentru alocaţii, ajutoare, indemnizaţii, subvenţii şi finanţări de proiecte.
Afisat de 117 de ori
Publicat in
Locale
Login to post comments
Online
Avem 30 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










