Cu aceeaşi ocazie a fost aniversată şi împlinirea a 300 de ani de la colonizarea şvabilor în judeţul Satu Mare. Manifestările, la care au participat senatorul Tiberiu Gunthner, prefectul Radu Giurcă, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Csehi Arpad, preşedintele Asociaţiei foştilor deportaţi din Transilvania de Nord, Julius Hager, lideri ai FDG Satu Mare, în frunte cu preşedintele Johann Forstenheizler, primari de comune şvăbeşti, foşti deportaţi rămaşi în viaţă şi rude ale acestora, au început la Biserica romano-catolică din Urziceni, cu o slujbă religioasă oficiată de episcopul romano-catolic de Satu Mare, Eugen Schonberger. Lăcaşul de cult din Urziceni s-a umplut până la refuz. La finalul slujbei, cei prezenţi s-au deplasat la monumentul deportaţilor situat în cimitirul din localitate. Au fost depuse coroane de flori din partea oficialităţilor judeţene şi locale, a primarilor comunelor şvăbeşti, a foştilor deportaţi rămaşi în viaţă, respectiv a rudelor acestora.
Manifestarea a continuat la căminul cultural cu un spectacol cultural-artistic. Elevi de la diferite şcoli au recitat poezii şi au interpretat cântece şvăbeşti, după care a fost susţinut un simpozion pe tema deportării şvabilor. În deschiderea simpozionului, primarul comunei Urziceni, Iosif Melau, a declarat că sătmărenii trebuie să-i respecte pe foştii deportaţi şi să nu uite că aceştia au fost duşi în lagărele de muncă forţată în URSS doar din cauza originii lor. Preşedintele FDG Satu Mare, Johann Forstenheizler, a declarat că aceste comemorări anuale vor trebui organizate în continuare, chiar şi atunci când nu vor mai exista foşti deportaţi în viaţă. De asemenea, acesta a arătat că manifestările sunt dedicate şi împlinirii a 300 de ani de la colonizarea şvabilor în judeţul nostru. Despre martiriul etnicilor germani au mai vorbit prefectul Radu Giurcă, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Csehi Arpad, preşedintele Asociaţiei foştilor deportaţi din Transilvania de Nord Julius Hager, şi senatorul Tiberiu Gunthner. La finalul alocuţiunilor, primarul Melau a împărţit câte o floare deportaţilor supravieţuitori prezenţi la manifestări.
Locale
Politica
Luni, 30 Ianuarie 2012
Şvabii deportaţi în URSS, comemoraţi la Urziceni
În organizarea Forumului Democrat German, la Urziceni a avut loc sâmbătă comemorarea şvabilor deportaţi în 1945 în URSS.
Login to post comments
Online
Avem 44 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










