Este vorba despre “Târgul de toamnă al produselor agroalimentare, tradiţionale şi ecologice”, eveniment organizat de Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice, care va debuta azi pe platoul din Piaţa 25 Octombrie. “Timp de trei zile, persoanele interesate vor găsi în târg bunătăţi tradiţionale din carne, pâine tradiţională şi produse de patiserie, preparate din lapte de oaie si capră, sărmăluţe tradiţionale, magiun şi prune deshidratate, suc natural de mere, miere ecologică, peşte proaspăt, vin, tradiţionala pălincă şi, specific pentru această perioadă, mustul, respectiv alte produse pe care orice vizitator le poate descoperi pe toate la un loc doar vizitând târgul. “Doritorii vor putea achiziţiona, la preţ de producător, toate legumele şi fructele de sezon”, se arată într-un comunicat de presă remis de Primăria Satu Mare. Deschiderea târgului va avea loc azi, de la orele 11.00. Evenimentul se va încheia duminică seara cu spectacolul folcloric susţinut de binecunoscutul interpret de muzică populară Petrică Mureşan.
Locale
Politica
Joi, 06 Octombrie 2011
Târgul de toamnă se deschide azi la Satu Mare
Afisat de 144 de ori
Publicat in
Locale
Login to post comments
Online
Avem 67 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










