Marţi, 24 Mai 2011

Taximetriştii sătmăreni se plâng de discriminare la parcare

Evalueaza
(0 voturi)
Camera Judeţeană a Taximetriştilor solicită Primăriei Satu Mare să renunţe la interzicerea staţionării taximetrelor în alte locuri decât staţiile special amenajate

Camera Judeţeană a Taximetriştilor a înaintat o plângere prealabilă Primăriei municipiului Satu Mare cu privire la nelegalitatea unui articol al Hotărârii Consiliului Local nr.33/03.03.2011, privind stabilirea şi sancţionarea faptelor care constituie contravenţii în domeniul edilitar-gospodăresc, ordinii, curăţeniei publice, a circulaţiei rutiere în municipiul Satu Mare. Articolul 50 al acestei hotărâri prevede interzicerea staţionării autovehiculelor în regim taxi, în poziţia “Liber” pe domeniul public al municipiului Satu Mare, în alte locuri decât staţiile taxi special amenajate şi marcate corespunzător. Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 de lei.

O prevedere abuzivă şi discriminatorie
Camera Judeţeană a Taximetriştilor consideră abuzivă şi discriminatorie această prevedere. “Consiliul Local, în mod abuziv, a obligat taxiurile să staţioneze numai în staţiile taxi special amenajate, întrucât staţionarea în alte locuri pe domeniul public, nici măcar pe stradă în faţa propriei locuinţe, zone permise pentru toate celelalte categorii de persoane, care desfăşoară sau nu activităţi economice similare, sau de altă natură, se sancţionează cu amendă”, spune preşedintele Camerei Judeţene a Taximetriştilor, Dan Burulea. “Este cert că în municipiul Satu Mare, în virtutea Legii taximetriei nr.38/2003, au fost stabilite locuri de aşteptare (staţii taxi) pentru a asigura taxiurilor locuri special amenajate pentru aşteptarea clienţilor, însă aceste staţii de aşteptare nu au fost create pentru a restrânge libertatea de staţionare, în mod discriminatoriu faţă de alte categorii de persoane, a taxiurilor pe domeniul public, ci dimpotrivă pentru a facilita desfăşurarea activităţii de transport în regim de taxi ca un serviciu de interes public”, a mai adăugat Burulea.

Motive invocate de taximetrişti
În plângerea prealabilă înaintată Primăriei Satu Mare, Camera Judeţeană a Taximetriştilor invocă nelegalitatea prevederii privind interzicerea staţionării taxiurilor pe domeniul public, în alte locuri decât staţiile de taxi, întrucât circulaţia pe drumurile publice este reglementată prin acte ale Guvernului, Consiliul Local Satu Mare depăşindu-şi atribuţiunile. De asemenea, în plângere se arată că în staţiile special amenajate nu încap decât 200 din cele 720 de taxiuri autorizate în Sătmar. Taximetriştii se plâng că asociaţia lor profesională, în speţă Camera Judeţeană a Taximetriştilor, nu a fost consultată înainte de adoptarea acestei hotărâri. Pentru aceste motive, taximetriştii sătmăreni solicită Consiliului Local să renunţe la prevederea privind sancţionarea staţionării pe domeniul public.
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro