Miercuri, 27 Aprilie 2011

Tragedii de Paşte

Evalueaza
(0 voturi)
Un tânăr a murit într-un accident de circulaţie la Petin, o fetiţă s-a înecat într-o fosă septică la Micula Nouă, iar un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul III pe strada Ostrovului

Sărbătorile Pascale s-au terminat tragic pentru trei sătmăreni. Un tânăr a murit în urma unui accident rutier la Petin, o fetiţă de 13 ani a decedat înecată în fosa septică la Micula Nouă, iar un bărbat de 35 de ani a murit după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc de pe strada Ostrovului.

Accident mortal la Petin
Un tânăr de 19 ani a decedat în noaptea de duminică spre luni în urma unui accident rutier petrecut pe raza localităţii Petin. Alţi trei bărbaţi au fost răniţi grav. Potrivit poliţiştilor, şoferul, un bărbat în vârstă de 31 de ani, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a derapat şi a intrat cu maşina, un Renault, în şanţ. Accidentul s-a petrecut duminică spre luni, în jurul orei 3.00. În urma impactului, un pasager, un tânăr de 19 ani şi-a pierdut viaţa. Poliţiştii Biroului Poliţiei Rutiere Satu Mare sunt cei care cercetează circumstanţele în care s-a produs evenimentul rutier. Din primele precizări reiese că tinerii consumaseră băuturi alcoolice şi circulau cu viteză. Potrivit celor declarate de purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare, Constantin Demian, conducătorul auto a fost internat la Secţia Reanimare, fiind diagnosticat cu traumatism cranian şi fractură frontală. Tot la Reanimare s-a aflat şi un pasager, cel în vârstă de 36 ani. În urma accidentului, acesta a suferit policontuzii, fracturi costale şi s-a ales cu o problemă medicală la rinichi. Cadrele medicale spun că cei doi bărbaţi sunt conştienţi, iar starea lor se îmbunătăţeşte, aseară fiind transferaţi de la Reanimare la Chirurgie Plastică. Al treilea supravieţuitor al accidentului rutier de la Petin, un tânăr de 20 de ani, este internat pe aceeaşi secţie. Acestuia îi intrase o tijă metalică în antebraţ, motiv pentru care a fost operat.

Accident grav între Livada şi Satu Mare
Două autoturisme conduse de femei au fost implicate ieri dimineaţă, în jurul orei 10.00, într-un grav accident de circulaţie, pe drumul dintre localităţile Livada şi Satu Mare. Una a vrut să o ia la stânga, iar cealaltă a intrat în depăşire. În urma impactului, ambele autoturisme au fost proiectate într-un şanţ. Una dintre şoferiţe, o tânără de 35 de ani, din Livada, a rămas prinsă între fiarele maşinii, după ce autovehiculul său s-a izbit şi de un copac. Colegul acesteia spune că şoferiţa cealaltă, o băimăreancă de 55 ani, a intrat în depăşire. “Am fost depăşiţi de maşina aceasta închisă la culoare şi ne-o proiectat în tufişuri. Eram în maşină cu colega de la Staţiunea de Cercetări Livada. Noi intram aici, la stânga, la punctul de lucru la semănat. Am semnalizat, colega e şoferiţă profesionistă, iar doamna mai în vârstă era în depăşire şi ne-a tot proiectat. Colega mea e rănită destul de grav, este necăsătorită, locuieşte cu părinţii la Livada”, ne-a declarat colegul de muncă al conducătoarei auto rănită grav.
Pompierii au intervenit prompt, reuşind să o salveze pe femeie, care era semi-conştientă în momentul intervenţiei militarilor. “Am intervenit cu două autospeciale de descarcerare. Ajunşi la faţa locului, am constatat că cele două autoturisme implicate în accident au derapat şi au intrat în şanţ. În urma accidentului, o persoană de sex feminin, în vârstă de 35 ani, a rămas încarcerată în autotursimul Renault Clio. Operaţiunea de descarcerare nu a fost foarte dificilă, victima fiind predată în stare semi-conştientă echipajului de ambulanţă”, a declarat ofiţerul din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare, locotentul Cristian Rogoz. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili care dintre şoferiţe a greşit. Băimăreanca are permis de trei ani, dar spune că face zilnic naveta între Baia Mare şi Satu Mare. Femeia nu consumase alcool şi a semnalizat depăşirea. Drumul Naţional 1 C, între localităţile Livada şi Satu Mare, a fost blocat o jumătate de oră, timp în care oamenii legii au efectuat cercetarea la faţa locului şi fotografiile judiciare. Victima accidentului este internată pe Secţia de Reanimare a Spitalului Judeţean Satu Mare, fiind diagnosticată cu traumatism de bază craniană.

Fetiţă înecată în fosa septică
O fetiţă de 13 ani a fost găsită înecată într-o fosă septică. Teribilul accident produs în circumstanţe încă necunoscute s-a petrecut în noaptea de Înviere. Pompierii şi poliţiştii au fost solicitaţi cu puţin timp înainte de ora 23.00 în localitatea Micula Nouă. Acolo, în spatele unei case a fost găsit cadavrul copilei. Ajunşi la casa cu nr. 71 de pe strada Cooperativei, militarii au scos în mai puţin de 15 minute corpul neînsufleţit al minorei. La văzul cadavrului încleştat, familia fetiţei nu şi-a putut stăpâni urletele. Se pare că fetiţa, care provine dintr-o familie de etnie romă, a plecat în vecini încă de sâmbătă după-masă, iar părinţii acesteia şi-au dat seama abia seara că Erika nu s-a întors acasă. Oamenii legii cercetează împrejurările în care s-a produs decesul minorei. Totodată, cei de la Protecţia Copilului vor deschide o anchetă proprie pentru a stabili condiţiile în care trăia micuţa.

Mort în condiţii suspecte
Un bărbat de 35 de ani a murit după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc de pe strada Ostrovului din municipiul Satu Mare. Oamenii legii nu au reuşit să stabilească până în prezent dacă este vorba despre o sinucidere, un accident sau crimă. Poliţiştii au fost sesizaţi în noaptea de luni spre marţi, la ora 23.00, că un bărbat a căzut de la etajul trei al unui bloc situat pe strada Ostrovului. Aceştia au deschis o anchetă, pentru a afla cum s-a produs evenimentul. „Deocamdată nu se ştiu cauzele, continuăm cercetările”, a declarat comisarul Alin Popan. Purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Satu Mare, Mihaela Pop, a precizat că bărbatul a fost găsit fără suflare în scara blocului NATO de pe strada Ostrovului. “Colegii mei l-au găsit pe bărbat în casa scării, dar nu se mai putea face nimic pentru el, fiind decedat”, a declarat asistenta şefă Mihaela Pop.
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro