Primarul Dumitru Pop a convocat ieri, în şedinţă extraordinară, Consiliul Local Odoreu. Pe ordinea de zi a şedinţei figurau două proiecte de hotărâre. Primul viza aprobarea indicatorilor economici şi demararea procedurilor de licitaţie pentru modernizarea Drumului Comunal DC 14 Odoreu, iar al doilea predarea acestui drum în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în perioada realizării modernizării prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii.
Un nou consilier validat
La începutul şedinţei, consilierul Gheorghe Mercea a propus introducerea pe ordinea de zi a unui nou proiect de hotărâre privind validarea mandatului de consilier al democrat-liberalului Iosif Engel. Preşedintele de şedinţă, consilierul Ioan Sarca, a supus aprobării această propunere. Şapte consilieri au votat pentru, iar şase s-au abţinut. Noua ordine de zi a fost aprobată tot cu şapte voturi pentru şi şase abţineri. În Comisia de validare s-au înregistrat trei voturi pentru şi unul împotrivă, venit din partea directoarei Şcolii generale din Odoreu, Livia Sarca. După ce consilierul Iosif Engel a depus jurământul, s-a trecut la următoarele două puncte de pe ordinea de zi.
Proiect respins
La dezbaterea primului proiect de hotărâre, consilierilor li s-a părut dubios că iniţiatorul proiectului, primarul Dumitru Pop, a cerut, pe lângă aprobarea indicatorilor tehnico-economici, solicitată de Consiliul Judeţean, şi aprobarea demarării procedurilor de licitaţie. Consilierii au cerut lămuriri angajatei Primăriei, Claudia Sabou, care l-a înlocuit pe secretarul comunei, Elisabeta Ilonczai, însă aceasta nu a ştiut să răspundă. Consilierii au considerat că nu au cum să se pronunţe asupra licitaţiei, în condiţiile în care aceasta urmează să fie organizată de Ministerul Dezvoltării. La vot, opt consilieri locali au decis să se abţină, iar şase au votat pentru.
Cei opt consilieri care s-au abţinut au spus că nu este normal ca, fiind vorba de un proiect atât de important, de la şedinţă să lipsească iniţiatorul proiectului, primarul Dumitru Pop, şi viceprimarul Marcel Nyiki, singurii în măsură să ofere lămuririle solicitate. Al doilea proiect a căzut întrucât a rămas fără obiect prin neadoptarea primului. Prin decizia de ieri, consilierii au dejucat planul primarului Dumitru Pop, care a încercat să obţină aprobare pentru a organiza pe cont propriu licitaţia pentru modernizarea unui drum comunal. În cazul adoptării, pe baza acestui proiect, primarul Pop ar fi putut organiza în orice moment licitaţie, atribuind lucrările pe criterii clientelare.
P.S. Nici nu s-a terminat bine şedinţa de ieri şi primarul a convocat o nouă şedinţă extraordinară pentru sâmbătă, 30 aprilie, cu aceeaşi ordine de zi.










