Un bărbat de 47 ani s-a împuşcat duminică într-o anexă a gospodăriei sale din localitatea Dumbrava, oraşul Livada. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost descoperit de unul din cei trei copii ai săi, o fetiţă de zece ani. Oamenii legii spun că în cauză nu există suspiciuni de omor.
Drama s-a petrecut duminică seară, înainte de ora 18.00, într-o gospodărie din satul Dumbrava. După ce a fost descoperit cadavrul, familia a sunat la 112, dar era prea târziu. Un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă s-a deplasat la locul solicitării, însă cadrele medicale nu au mai putut să facă nimic pentru a salva sinucigaşul. Poliţiştii de Investigaţii Criminale şi criminaliştii au efectuat cercetarea la faţa locului, fiind eliminată orice suspiciune de omor. “Poliţiştii au concluzionat că nu există suspiciuni de omor în cazul bărbatului de 47 ani găsit împuşcat în localitatea Livada. Din primele cercetări reiese că în cauză este vorba de o sinucidere. Bărbatul s-a împuşcat în zona inimii cu o armă deţinută legal, permisul său fiind înregistrat în evidenţele Inspectoratului Judeţean de Poliţie. O motivaţie de ordin financiar a fost vehiculată în acest caz”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare, inspectorul Roxana Cristea. Potrivit anchetatorilor, bărbatul nu obişnuia să consume băuturi alcoolice, nu avea conflicte cu nimeni, dar se pare că aştepta ultima tranşă din salariul pe care trebuia să-l primească de la o firmă din străinătate, la care a lucrat în ultimele luni. Banii au întârziat să ajungă, iar bărbatul nu a putut să suporte situaţia în care se afla şi a decis să-şi pună capăt vieţii. Din nefericire, a lăsat în urmă trei copilaşi minori, dar şi o soţie îndurerată.










