Miercuri, 17 August 2011

Un copil de 2 ani a căzut de la etajul IV

Evalueaza
(0 voturi)
Un copil de numai 2 ani şi 11 luni a căzut de la etajul IV al unui bloc din oraşul Tăşnad. Accidentul s-a petrecut marţi după-masă. Băieţelul se zbate între viaţă şi moarte la Spitalul din Târgu Mureş, unde a fost transportat cu un elicopter SMURD.


Copilul a fost lăsat nesupravegheat pe o canapea care se afla chiar lângă fereastră. Copilul s-au urcat pe pervazul ferestrei şi a căzut în gol. Ambulanţierii au fost chemaţi la locul accidentului de o localnică. “Am fost solicitaţi la Tăşnad, unde un copil de 2 ani şi 11 luni a căzut de la înălţime. Acesta a căzut de la etajul IV. Din spusele colegilor, care au fost la faţa locului, bunica micuţului avea treabă în bucătărie, iar copilul a fost lăsat pe o canapea, lângă fereastră. Geamul era deschis iar băieţelul a urcat pe pervaz şi a căzut. S-a stabilit că acesta avea politraumatism, un pneumotorax, fracturi costale. A fost transportat la UPU Satu Mare, iar de acolo la Târgu Mureş cu un elicopter SMURD”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Satu Mare, asistenta şefă Mihaela Pop.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a petrecut incidentul. “Cercetările la faţa locului au fost efectuate de poliţiştii de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei oraşului Tăşnad şi un specialist criminalist. Din primele verificări reiese că ar fi vorba de un accident”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare, inspectorul principal Ana Mălăescu-Lăpuştea. Şi cei de la Protecţia Copilului au trimis un reprezentant în localitate pentru a vedea ce s-a întâmplat cu micuţul. Se pare că acesta a fost lăsat nesupravegheat de bunică pentru câteva minute, timp îndeajuns ca micuţul să urce pe fereastră şi să alunece în gol. Accidentul s-a petrecut în blocul 4 de pe Aleea Salcâmilor din oraşul Tăşnad. O femeie care locuia în alt bloc a văzut micuţul întins pe jos şi a sunat la 112.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro