Aproape 400 de persoane au trecut la sfârşit de săptămână prin mâinile cadrelor medicale de la unitatea spitalicească din Satu Mare. Potrivit celor declarate de purtătorul de cuvânt al spitalului, Constantin Demian, din cei 392 de pacienţi care au cerut ajutor de urgenţă 96 sunt copii. Nouă pacienţi au ajuns la UPU după alergii provocate de înţepăturile diverselor insecte, alte şase persoane au solicitat îngrijiri medicale după ce au fost agresate, patru după ce au fost muşcate de câini, două după ce au fost muşcate de căpuşe iar patru persoane au ajuns la UPU în stare avansată de ebrietate. Două cazuri aparte înregistrate de medici sunt o arsură, respectiv o tentativă de suicid. Astfel, un bărbat de 51 de ani din Satu Mare s-a prezentat la spital cu arsuri la nivelul toracelui. “Potrivit afirmaţiilor pacientului, arsura a fost provocată de flacără şi a survenit în urma unui “accident” la fript de slănină, după ce a consumat mai multe pahare de “tărie”. Pacientul a fost internat la Chirurgie Plastică cu diagnosticul arsură veche, suprainfectată, gradul III/IV, hemitorace stâng şi antrebraţ stâng”, a declarat reprezentantul spitalului. Tot în weekend un bărbat de 33 de ani a încercat să se sinucidă prin automutilare. Medicii sunt de părere că leziunile autoprovocate la un antebraţ au fost superficiale, bărbatul părăsind spitalul după ce a primit îngrijirile corespunzătoare.
Locale
Politica
Luni, 12 Septembrie 2011
Un sătmărean s-a “prăjit” la un grătar
Un bărbat de 51 de ani din Satu Mare a primit asistenţă medicală de urgenţă după ce s-a ars la nivelul toracelui. Alţi aproape 400 de sătmăreni au cerut la sfârşit de săptămână ajutorul medicilor de la Unitatea de Primiri Urgenţe(UPU) a Spitalului Judeţean Satu Mare.
Afisat de 135 de ori
Publicat in
Locale
Login to post comments
Online
Avem 48 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










