Acesta împlineşte astăzi frumoasa vârstă de 51 de ani.
În anii de după Revoluţie, Mircea Govor s-a afirmat ca un prosper om de afaceri, postură în care a susţinut mai mult decât oricine altcineva fotbalul sătmărean, implicându-se activ în viaţa comunităţii. De altfel, timp de şapte ani, Mircea Govor a fost preşedinte al Olimpiei, ducând echipa pe cele mai înalte culmi. Considerând că astfel va putea pune mai bine umărul la dezvoltarea comunităţii, în anul 1999 a intrat în politică, devenind un an mai târziu vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD. Din 2004 este consilier judeţean PSD, iar în anul 2009 a fost ales şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare. În această calitate, Mircea Govor s-a implicat activ pentru demararea şi implementarea unor proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii localităţilor din judeţ, considerând că niciun efort nu este prea mare dacă roadele muncii sale înseamnă o viaţă mai bună pentru semenii săi.
Familist convins, Mircea Govor îşi dedică puţinul timp liber rămas familiei, nepoţeii Rareş şi Raul fiind cei care îl aşteaptă surâzând din prag seară de seară şi cei care reuşesc să-i alunge gândurile acumulate peste zi. Ne alăturăm urărilor familiei şi îi transmitem sărbătoritului calde urări de sănătate şi prosperitate, alături de tradiţionalul “La mulţi ani!”
Locale
Politica
Miercuri, 16 Noiembrie 2011
Vicepreşedintele CJ, Mircea Govor, îşi aniversează azi ziua de naştere
Ziua de azi este una specială pentru vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Mircea Govor.
Login to post comments
Online
Avem 78 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










