Luni, 23 Mai 2011

Viticultura câştigă teren în judeţ

Evalueaza
(0 voturi)
Tot mai mulţi viticultori şi-au exprimat intenţia de a-şi extinde suprafeţele de viţă de vie şi producţia de vin

Creşterea viţei de vie a devenit o îndeletnicire cât se poate de profitabilă, oferind perspective reale celor interesaţi. Cel puţin acest lucru este susţinut de specialiştii în domeniu.

Astfel, nu este de mirare că tot mai mulţi sătmăreni şi-au exprimat intenţia de a-şi extinde suprafeţele cu viţă de vie. Un astfel de exemplu este şi familia Jugrestan din Carei, ai cărei membri au câştigat ani la rând cele mai importante premii la concursurile de vinuri din judeţ, plasându-se printre cei mai bine cotaţi victicultori din judeţ. “Zona Careiului are un sol foarte bun pentru cultivarea viţei de vie. Singura problemă o reprezintă faptul că nu este prea mult teren disponibil. Prea puţini proprietari se arată interesaţi să vândă. Sunt de părere că viticultura mi-ar putea oferi o sursă importantă de venit dacă aş avea peste două hectare de viţă de vie cultivată. În acest caz, cantitatea de vin ar fi una foarte bună. Din păcate, însă, nu prea avem soluţii şi în alte zone din jurul Careiului. Nu există teren propice creşterii viţei de vie în localităţi considerate cu tradiţie din jurul Careiului. Sper, totuşi, să pot să mă extind”, a declarat Cristian Jugrestan.
De asemenea, viticultorii speră ca anul acesta să fie unul mai propice decât 2010. “Sperăm într-un an mai bun decât 2010. Anul trecut am avut o serie de probleme din cauza precipitaţiilor abundente. Calitatea şi cantitatea de vin nu au fost acelea pe care ni le-am propus”, a mai precizat Cristian Jugrestan. În prezent, în judeţul Satu Mare sunt circa 16.000 de viticultori, în evidenţele Direcţiei Agricole Satu Mare fiind înregistrate 3.600 de hectare de viţă de vie.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro