Marţi, 12 Aprilie 2011

Voltaj – cap de afiş la Ziua Oraşului Satu Mare

Evalueaza
(1 vot)
Bugetul alocat manifestărilor din acest an este de 150.000 de lei
Trupa Voltaj este prima certitudine şi, în acelaşi timp, capul de afiş al Zilei Oraşului Satu Mare din acest an, eveniment ce va avea loc sâmbătă, 28 mai. Informaţia a fost confirmată de directorul Centrului Cultural G.M. Zamfirescu, Gheorghe Molnar. Onorariul trupei este de 6.500 de euro, în timp ce membrii trupei au promis un spectacol de zile mari. De asemenea, bugetul manifestărilor din acest an este de 150.000 de lei, similar cu bugetul de anul trecut. “Cei de la Voltaj ne-au confirmat luna trecută că vor concerta la Satu Mare. Voltaj va fi capul de afiş al concertului care va avea loc sâmbătă, 28 mai, pe scena amplasată în Piaţa 25 Octombrie. În acest moment nu avem alte certitudini, dar pot să vă spun că negociem şi cu câteva formaţii mari din Ungaria. În ceea ce priveşte bugetul, acesta este la fel ca cel de anul trecut, în speţă 150.000 de lei”, a precizat Gheorghe Molnar. Ziua Oraşului Satu Mare va fi precedată de Târgul Meşteşugarilor, care va debuta vineri, 27 mai, zi în care comercianţii îşi vor putea amenaja deja terasele. Scena principală se va amenaja la fel ca şi în cursul anului trecut în Piaţa 25 Octombrie. Ca şi un element de noutate, dacă anul trecut scena de folclor a fost amenajată în Grădina Romei, în acest an scena a doua va fi amplasată pe platoul din faţa Muzeului Judeţean. În ceea ce priveşte numele artiştilor care vor urca pe scena de folclor, până în acest moment nu există nicio certitudine. “În linii mari artiştii vor fi cam tot cei din anii trecuţi. Numai capetele de afiş vor fi alţi artişti. Încă nu avem nicio certitudine. Încă se mai negociază, dar vrem să asigurăm publicul că artiştii vor fi din elita folclorului”, a mai precizat Gheorghe Molnar.
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro