Luni, 13 Iunie 2011

Zece trupe de dans au evoluat pe scena Festivalului de dansuri populare maghiare de la Satu Mare

Evalueaza
(0 voturi)
Casa de Cultură a Sindicatelor a găzduit ieri Festivalul Judeţean de dansuri populare maghiare la care au participat 10 trupe de dans din judeţul nostru.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Satu Mare, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT), în colaborare cu Casa de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare, având ca generic “Ziua aleasă a Rusaliilor Roşii”.
După cuvântul de deschidere a specialistului în cadrul CJCPCT Satu Mare, dr. Enyedi Ştefan, preşedintele Consiliului Judeţean i-a felicitat pe organizatori pentru acest festival care are ca scop promovarea culturii tradiţionale şi le-a urat tuturor celor prezenţi distracţie plăcută. Apoi a intrat în scenă prezentatoarea Geszti Timea care a prezentat artiştii. Primii care au urcat pe scenă au fost reprezentanţii grupului de dans “Roszmalint” din Bogdand, urmaţi de ansamblul “Kraszna” din Domăneşti. În ordine, au mai susţinut reprezentanţii ansamblurile “Csodaszrvas” din Agriş, “Esthajnakcsillag” din Ghenci, ansamblul din Halmeu, “Roszmarihg” din Porumbeşti, formaţiile de dans din Tiream, Cărăşeu, Lelei precum şi Ansamblul Naţionalităţilor din Satu Mare. În total, pe scenă au evoluat peste 200 de dansatori. La final, fiecare ansamblu de dans a primit din partea organizatorilor câte o diplomă de participare.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro