Pe lângă localnici şi oficialităţi, au ajuns la Oţeloaia şi mulţi codreni stabiliţi în oraş, dar şi alţii veniţi în vacanţă din ţările occidentale. Drumul până la Oţeloaia a fost împânzit cu steaguri, semn că în zonă este mare sărbătoare.
Prezenţă numeroasă, ieri, la cea de-a 55-a ediţie a Festivalului Folcloric de la Oţeloaia. Faţă de anii trecuţi, printre participanţi s-au numărat foarte mulţi tineri şi copii. Deschiderea festivalului a avut loc exact la ora 12.00, când pe scenă au urcat prefectul Radu Giurcă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, directorul Centrului de Creaţie, Felician Pop, directorul Şcolii de Arte, Mircea Deac, şi primarul comunei Homoroade, Simion Ardelean.
Printre oficialii care au participat la eveniment s-au numărat deputatul PNL Viorel Buda, preşedintele PNL, Ovidiu Silaghi, fostul senator Sever Şter – actual director al Direcţiei Silvice Satu Mare, secretarul general al PSD Satu Mare, Ioan Viman, vicepreşedinţii PSD Mircea Ardelean şi Octavian Petric, chestorul (r) Vasile Ciocan, preşedintele Organizaţiei de Tineret a PSD, Ciprian Ardelean, în timp ce democrat-liberalii au fost reprezentaţi de consilierul judeţean Beniamin Kira şi de inspectorul general al Inspectoratului Şcolar, Mariana Popa.
Apel pentru reabilitarea “Autostrăzii Codrului”
În deschidere, primarul comunei Homoroade, Simion Ardelean, a spus că festivalul reprezintă una dintre cele mai mari sărbători a codrenilor, “e o zi de sărbătoare pentru toţi codrenii, o zi în care pe scenă se va organiza un spectacol doar pentru ei”. “Este momentul în care frumosul se îmbină, aici, la Oţeloaia”, a declarat primarul Simion Ardelean. Acesta a mulţumit conducerii Consiliului Judeţean pentru sprijinul oferit în organizarea Festivalului, dar a ridicat problema infrastructurii şi a făcut apel pentru repararea “Autostrăzii Codrului”. “Zona Codrului este undeva într-un con de umbră, atât la propriu, cât şi la figurat, iar singura soluţie pentru a face ca zona Codrului să iasă din umbră ar fi reabilitarea drumului judeţean de la Satu Mare la Solduba. După autostrada Oaşului şi a Someşului, sper să se facă în curând şi autostrada Codrului”, a spus primarul, precizând că pentru acest drum a fost elaborat studiul de fezabilitate, a fost depus la Ministerul Dezvoltării Regionale, dar nu a fost inclus pentru finanţare. Pe de altă parte, primarul Ardelean i-a mulţumit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, pentru marcarea drumului până la Oţeloaia pentru acest eveniment.
Semn de patriotism
Prefectul Radu Giurcă, care şi-a amânat concediul cu o zi pentru a participa la festival, a ţinut să spună că în momentul în care a intrat în Necopoi şi în Homoroade a simţit un ritm accelerat al bătăilor inimii văzând arborat drapelul tricolor, semn că este sărbătoare. Acesta a adăugat că şi-ar dori ca toate comunele, atunci când sărbătoresc, să arboreze steagul, semn de dragoste de ţară şi patriotism. “Oameni buni, veniţi cu idei, faceţi proiecte, aveţi iniţiative care să conducă la realizarea unor firme care să aducă bani comunităţilor locale, bani cu care mai apoi să reuşiţi să vă dezvoltaţi”, i-a îndemnat prefectul pe localnici.
Un Festival-concurs pentru Oţeloaia
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a transmis salutări din partea conducerii Consiliului Judeţean, a preşedintelui Csehi Arpad şi vicepreşedintelui Mircea Govor, care nu au putut participa din motive obiective, “însă sunt cu sufletul şi inima alături de acest eveniment”. “Şi în acest an, Consiliul Judeţean a găsit resursele financiare necesare pentru acest eveniment pentru codreni şi toţi cei prezenţi. Nu multe festivaluri din ţară se pot mândri cu un asemenea număr de ani, motiv pentru care Consiliul Judeţean, prin Centrul de Creaţie şi Şcoala de Arte, a gândit un festival – concurs care să fie ataşat Festivalului de la Oţeloaia, care s-a desfăşurat vineri şi sâmbătă la Satu Mare, şi la care au participat, la prima ediţie, interpreţi din 11 judeţe din Ardeal”, a arătat Ştef.
O sătmăreancă a câştigat marele premiu al Festivalului-concurs
La rândul său, directorul Şcolii de Arte, Mircea Deac, a felicitat premianţii primei ediţii a concursului de muzică populară “Comori folclorice ardeleneşti”, desfăşurat la sfârştiul săptămânii la Satu Mare şi organizat cu scopul de a promova Festivalul de la Oţeloaia. Astfel, marele premiu în valoare de 600 de lei şi trofeul acordat câştigătorilor, care a fost realizat de sculptorul Vasile Koter, a fost obţinut de Ionela Toma de la Şcoala de Arte Satu Mare, profesor Vasile Chioran. La categoria 16-25 de ani, premiul I a fost obţinut de Codruţa Maria Rodean de la Şcoala Populară de Arte “Ilie Micu” Sibiu, premiul II a fost câştigat de Georgiana Marina de la Şcoala de Arte „Liviu Borlan” Baia Mare, iar premiul III a fost câştigat de Maria Pavelean de la Şcoala Populară de Arte Bistriţa Năsăud. Premiile la categoria copii 11-15 ani au fost următoarele: premiul I a fost obţinut de Maria Mariş de la Şcoala de Arte „Gheorghe Chivu” Sighetu Marmaţiei, premiul II de Maria Ivanciuc, tot de la aceeaşi şcoală, iar premiul III a fost câştigat de Andreea Ioana Pavelean de la Şcoala de Arte Bistriţa. În cadrul acestui concurs au fost acordate două menţiuni, acestea fiind obţinute de Adela Prună şi Maria Cristina Oneţ, iar premiul pentru cel mai autentic costum popular a fost câştigat de Andrada Bârsăuan de la Şcoala de Arte Satu Mare. După premiere, premianţii au avut ocazia de a cânta pentru prima dată la un eveniment de o asemenea însemnătate.
Cuplurile longevive au fost premiate
În final, primarul comunei Homoroade, Simion Ardelean, a felicitat cuplurile care în acest an au împlinit 50 de ani de căsătorie şi le-a înmânat diplome, alături de suma de 500 de lei. Printre aceste cupluri s-au aflat naşii de botez ai primarului Ardelean, cărora le-a mulţumit că “m-au botezat aşa de bine că am ajuns primar”.
Lecvar pregătit pentru oficialităţi
La cea mai mare sărbătoare codrenească, Festivalul de la Oţeloaia, a fost pregătit pentru prima dată lecvar într-un ceaun sub pământ. Localnica Oltica Silaghi a fost ajutată chiar de feciorul viceprimarului, Alexandru, în vârstă de 14 ani. “Pregătim lecvarul de la ora 9 dimineaţa. În ceaun am pus trei kilograme de prune. După ce va fi gata, lecvarul îl vom servi autorităţilor prezente”, a spus localnica.
Pe lângă spectacolul de muzică şi dansuri populare, organizatorii au amenajat şi un târg al meşteşugurilor, unde au fost prezentate produse tradiţionale din zona Codrului. Nelipsiţi de la festival au fost comercianţii ambulanţi şi tarabele cu mici, cârnaţi şi bere. Un comerciant a instalat pe deal o trambulină, spre bucuria copiilor prezenţi la sărbătoare.
După deschiderea festivă, pe scenă au urcat solişti şi formaţii artistice, invitaţi de prestigiu ai artei populare, ansamblurile folclorice din Codru – Homoroade, Cuţa, Soconzel, Corund, Tăşnad, Carei şi Recea (Maramureş), precum şi cel al Palatului Copiilor Satu Mare. De asemenea, au susţinut recitaluri interpreţii de muzică populară Nicolae Mureşan şi fiul său, Leontina Dorca, Carmen Sas, Dana Huja, Lavinia Goste, Ana Holdiş Pop, Anamaria Ardelean şi alţii.
Festivalul de la Oţeloaia a fost organizat de Prefectură, Consiliul Judeţean Satu Mare, Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Primăria şi Consiliul Local Homoroade.










