Sătmărenii, în special cei tineri, s-au dovedit a fi foarte interesaţi de activitatea Consiliului Judeţean. Sute de preşcolari, elevi şi studenţi au vizitat ieri instituţia, informându-se despre modul de organizare şi de desfăşurare a activităţii. Birourile preşedintelui Csehi Arpad, respectiv ale vicepreşedinţilor Mircea Govor şi Adrian Ştef au constituit punctele cele mai atractive pentru copii. Cea de-a doua ediţie a Zilelor Porţilor Deschise la Consiliul Judeţean s-a dovedit a fi un adevărat succes, numărul vizitatorilor fiind mult mai mare faţă de cel înregistrat la ediţia precedentă.
O manifestare benefică pentru CJ
Deschiderea oficială a avut loc la ora 10.00, în holul Palatului Administrativ, unde toate instituţiile subordonate Consiliului Judeţean şi-au organizat standuri. Preşedintele Csehi Arpad a declarat că organizarea unor asemenea evenimente este benefică atât pentru Consiliul Judeţean, cât şi pentru locuitorii judeţului. Într-o perioadă în care se pune un accent tot mai deosebit pe transparenţă, sătmărenii au ocazia să viziteze birourile instituţiei, sunt informaţi cu privire la modul de organizare şi funcţionare a acesteia, respectiv de modul în care sunt luate deciziile care, până la urmă, ajung să le influenţeze viaţa cotidiană.
Preşedintele Mircea Govor a declarat că şi-ar dori ca oamenii să vină să viziteze Consiliul Judeţean şi să semnaleze problemele cu care se confruntă sub forma unui dialog civilizat. “Văd această zi ca o ocazie ca electoratul care ne alege în aceste funcţii să vină să ne viziteze, să ne vadă activitatea şi să ne semnaleze problemele cu care se confruntă”, a declarat vicepreşedintele Govor. Referitor la Caravana culturii sătmărene, în încheierea căreia a fost organizată Ziua Porţilor Deschise, vicepreşedintele Govor a declarat că această acţiune a fost o reuşită, iar sătmărenii trebuie să ştie că Consiliul Judeţean nu se ocupă doar cu asfaltatul drumurilor, ci şi cu promovarea culturii în judeţ. Vicepreşedintele Adrian Ştef a declarat că, timp de şase săptămâni, Caravana culturii sătmărene a străbătut toate oraşele şi comunele judeţului. Apoi, vicepreşedintele Ştef a prezentat programul manifestării.
Studenţii, bine informaţi despre atribuţiile CJ
Preşcolari, elevi şi studenţi de la grădiniţele, şcolile generale, liceele şi facultăţile din Satu Mare s-au perindat prin birourile preşedintelui Csehi Arpad şi ale vicepreşedinţilor Mircea Govor şi Adrian Ştef. Preşcolarii şi elevii au stat la rând pentru a ocupa timp de câteva minute scaunul preşedintelui Csehi. Acesta le-a spus oaspeţilor săi că obişnuieşte să stea foarte rar în acel scaun, respectiv că preferă să ocupe un loc la masa alăturată, pentru a putea discuta mai amical cu invitaţii şi colegii săi. Mai în glumă, mai în serios, preşedintele Csehi a spus că faptul că stă în scaunul său constituie deja un semn rău pentru colegii săi.
Preşedintele Csehi le-a prezentat studenţilor Facultăţii de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene din cadrul Universităţii Vasile Goldiş modul de distribuire a sarcinilor către subordonaţii din aparatul propriu al Consiliului Judeţean. De asemenea, preşedintele Csehi le-a arătat studenţilor şi o parte din actele cuprinse în mapa sa de lucru pe ziua de ieri. Acesta s-a arătat mulţumit de faptul că studenţii erau destul de bine informaţi despre atribuţiile şi activitatea Consiliului Judeţean.
Vicepreşedinţi pentru câteva clipe
Vicepreşedintele Mircea Govor a fost foarte ospitalier cu micuţii care i-au vizitat biroul. O elevă din clasa a X-a de la Liceul Economic, Henrieta, a fost prima care a ocupat scaunul de vicepreşedinte. Acesta a recunoscut senin că este un scaun comod, dar a adăugat că presupune şi răspunderi foarte mari.
În timpul discuţiilor, elevii care fac naveta din Halmeu s-au plâns de faptul că microbuzele care-i aduc la şcoală întârzie des şi sunt obligaţi să călătorească în picioare, deşi dau bani grei pe abonamente. Vicepreşedintele Mircea Govor le-a promis elevilor că va discuta cu conducerea firmei de transport pentru a remedia această problemă.
Studentul Robert Toth de la Facultatea de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene din cadrul Universităţii Vasile Goldiş a declarat că ar accepta să ocupe scaunul de vicepreşedinte, întrebând de ce ar avea nevoie pentru a ajunge în această funcţie. Vicepreşedintele Govor i-a răspuns că este nevoie de voturi, chiar de foarte multe voturi. Prin biroul vicepreşedintelui Govor s-au mai perindat preşcolarii de la Grădiniţa Voinicelul, precum şi elevi ai mai multor clase de la Şcoala generală Grigore Moisil. După ce au stat pe rând, timp de câteva secunde, în scaunul vicepreşedintelui Govor, copiii au fost serviţi cu un pahar de suc sau apă minerală. Prin biroul vicepreşedintelui Govor au trecut şi un grup de studenţi din anul I şi II al Facultăţii de Ştiinţe Politice, secţia Administraţie publică, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. În timpul discuţiilor, aceştia au dovedit că erau familiarizaţi cu modul de organizare şi funcţionare al Consiliului Judeţean.
Avioanele, principala atracţie
Din biroul vicepreşedintelui Mircea Govor, micii vizitatori au trecut în cel al vicepreşedintelui Adrian Ştef. O poză făcută în timpul mitingului aviatic de la Satu Mare i-a atras cel mai mult pe preşcolari şi elevi. Ştef i-a îndemnat pe elevii care i-au ocupat vremelnic scaunul să studieze şi mapa de lucru, plină de documente. Ştef le-a atras atenţia să studieze documentele înainte de a le semna, cum se spune că fac de obicei primarii. Vicepreşedintele Ştef a fost vizitat şi de fiul său, Armand, împreună cu colegii de clasă de la Şcoala generală Grigore Moisil. Familiarizat cu biroul ocupat de tatăl său, acesta i-a lăsat pe colegi să-i ocupe scaunul pentru câteva clipe. Sucurile aduse de angajaţii Consiliului Judeţean reuşeau cu greu să astâmpere setea copiilor.
Standul Bibliotecii Judeţene, cel mai apreciat
După birourile preşedintelui şi ale vicepreşedinţilor, preşcolarii, elevii şi studenţii au vizitat standurile instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean, sala de şedinţe în care se reunesc consilierii judeţeni şi terasa de la etajul XV a Palatului Administrativ. Standul Bibliotecii Judeţene s-a bucurat de un interes deosebit, micuţii fiind atraşi de numeroasele cărţi expuse. Aceştia au completat şi un chestionar pus la dispoziţie de organizatori. În timpul vizitei, oaspeţii au fost însoţiţi de angajaţii Consiliului Judeţean, pe post de ghizi. În sala mare de şedinţe a Consiliului Judeţean, elevii Şcolii de Arte Satu Mare au susţinut un spectacol pentru copiii aflaţi în vizită. La final, micii oaspeţi au avut posibilitatea să consemneze impresiile despre Consiliul Judeţean Satu Mare într-un registru special.
Planuri pentru vacanţă şi noul an şcolar
Începând cu ora 14.00, a avut loc o şedinţă a Consiliului Judeţean al Elevilor, la care au participat vicepreşedintele Adrian Ştef şi consilierii judeţeni Ladislau Konya şi Ştefan Keizer. În cadrul şedinţei, membrii Consiliului Judeţean al Elevilor au discutat despre importanţa educaţiei în sănătate în rândul elevilor, proiectele pentru vacanţa de vară şi ce va aduce noul an şcolar 2011 – 2012. Programul s-a încheiat cu o şedinţă de lucru a Consiliului Elevilor cu angajaţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Satu Mare, pe tema “Noile provocări privind consumul de droguri”.










