Vineri, 22 Iulie 2011

Adrian Severin, urmărit penal în urma scandalului mitei de la PE

Evalueaza
(0 voturi)
Europarlamentarul român Adrian Severin este urmărit penal de DNA. Acuzaţiile sunt de trafic de influenţă şi luare de mită. “Vom colabora pentru a aduce adevărul la suprafaţă”, a spus Severin.

Pe 21 martie, numele fostului Ministru de Externe Adrian Severin a apărut într-un scandal legat de susţinerea intereselor unei firme britanice în Parlamentul European. Adrian Severin s-a prezentat vineri dimineaţă la DNA pentru a fi audiat în scandalul mitei de la Parlamentul European. Totodată, i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile.

“La data de 18 iulie 2011, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus începerea urmăririi penale faţă de Adrian Severin, membru al Parlamentului European, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă”, se arată în comunicatul DNA. Potrivit unei anchete sub acoperire a jurnaliştilor de la cotidianul The Sunday Times, Severin ar fi acceptat să facă lobby pentru o serie de amendamente, în schimbul banilor. În aceeaşi zi, Adrian Severin a declarat că nu este corupt, ci doar incomod şi s-a autosuspendat din toate funcţiile ocupate în PSD. Pe 22 martie, Adrian Severin s-a retras din grupul socialiştilor europeni, la cererea liderului acestora, Martin Schultz. Severin a refuzat însă să demisioneze din Parlamentul European, în ciuda presiunilor interne şi externe. Şi liderii social-democraţi de la Bucureşti i-au solicitat demisia lui Severin din PSD. Abia o săptămână mai târziu, pe 29 martie, într-o atmosferă lacrimogenă, Severin şi-a anunţat mult-aşteptata demisie. Alţi trei europarlamentari, Zoran Thaler, fost ministru sloven de externe, austriacul Ernst Strasser şi spaniolul Pablo Zalba Bidegain au fost acuzaţi în cadrul scandalului supranumit “mită contra amendamente”. Doi dintre ei şi-au dat deja demisia din Parlamentul European. Tot în acest caz a fost vehiculat şi numele fostului şef al Fiscului de la noi, Sebastian Bodu. Agenţia Naţională de Integritate şi Direcţia Naţională Anticorupţie s-au autosesizat şi vor face verificări în acest caz. Pe 5 aprilie 2011 Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Parlamentului European ridicarea imunităţii europarlamentarului Adrian Severin, faţă de care există suspiciunea de săvârşire a infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă. Pe 20 iunie cererea de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Adrian Severin, solicitată de DNA, a fost votată în unanimitate în Comisia pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European. Trei zile mai târziu, pe 23 iunie Severin a rămas fără imunitate după votul din Parlamentul European şi poate începe urmărirea penală împotriva sa.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro