Rogozin a dat exemplu declaraţia preşedintelui Traian Băsescu pe tema celui de-Al Doilea Război Mondial, când a afirmat că şi el ar fi întors armele împotriva Rusiei, la fel cum a făcut mareşalul Ion Antonescu. “În unele ţări europene, sunt politicieni de rang înalt care propovăduiesc deschis ideile naziste. Nu e de mirare că oamenii din stradă iau aceste idei drept ghid pentru acţiunile lor. În fostele republici sovietice baltice, nazismul este aproape lăudat de liderii acestor ţări. Recent, preşedintele României, Traian Băsescu, a spus că, în 1941, ar fi ordonat şi el armatei române să se alăture Germaniei naziste, aşa cum liderii români au şi făcut. În unele ţări europene, sunt politicieni de rang înalt care propovăduiesc deschis ideile naziste. Nu e de mirare că oamenii din stradă iau aceste idei drept ghid pentru acţiunile lor”, a declarat Rogozin, citat de Voice of Russia, într-un articol intitulat “Atacatorul din Norvegia: un nebun sau un neonazist?”.
Locale
Politica
Luni, 25 Iulie 2011
Ambasadorul Rusiei la NATO: Traian Băsescu propovăduieşte ideile naziste
Dmitri Rogozin a declarat, comentând tragedia din Norvegia, că unul dintre motivele pentru care ideile naziste încă trăiesc în Europa este că ele sunt propagate deschis de unii politicieni.
Afisat de 91 de ori
Publicat in
Politica
Login to post comments
Online
Avem 101 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










