Miercuri, 27 Aprilie 2011

ANI a sesizat DNA pentru cercetarea lui Ioan Botiş

Evalueaza
(0 voturi)
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie în legătură cu situaţia fostului ministru al Muncii, Ioan Botiş, cerând procurorilor să-l cerceteze pe acesta pentru conflict de interese.

Inspectorii ANI susţin că sunt indicii temeinice că fostul ministru al Muncii, Ioan Botiş, ar fi săvârşit infracţiunea de conflict de interese, potrivit art.253 indice 1 Cod penal. ANI s-a sesizat în acest caz în 19 aprilie şi l-a înştiinţat pe Botiş despre acest lucru, fostul ministru prezentându-se la agenţie pentru a depune documente. De asemenea, ANI precizează că şi soţia acestuia, Ligia Adina Botiş, în calitate de expert de tip A în cadrul Proiectului “Şansa la demnitate”, respectiv, în calitatea de asociat unic şi administrator al SC Mobil Construct SRL, ar putea fi cercetată pentru corupţie. Inspectorii de integritate susţin că au indicii temeinice cu privire la săvârşirea infracţiunii de conflict de interese de către Ioan Botiş, “constând în îndeplinirea unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani, sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură”. Proiectul “Şansa la demnitate” desfăşurat de Asociaţia “Parteneriat Euroactiv” Bistriţa a fost aprobat şi semnat la o dată ulterioară numirii în funcţie a ministrului Botiş Ioan Nelu.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro