Marţi, 13 Septembrie 2011

Boc: Mâine trimit Parlamentului propunerea ca Orban să conducă Ministerul Fondurilor Europene

Evalueaza
(0 voturi)
Premierul Emil Boc a anunţat că miercuri va trimite Parlamentului propunerea ca Leonard Orban să fie desemnat ministru al Fondurilor Europene.

Proiectul de lege privind înfiinţarea Ministerului pentru Coordonarea Absorbţiei Fondurilor Europene va fi aprobat miercuri de Guvern şi trimis Parlamentului, urmând ca Leonard Orban, propus pentru conducerea noului minister, să fie audiat luni de comisiile parlamentare şi să fie votat marţi în plenul Legislativului.

Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului spre dezbatere în procedură de urgenţă.

Calendarul pentru înfiinţarea noului minister şi instalarea lui Leonard Orban la conducerea instituţiei a fost convenit în şedinţa de marţi a coaliţiei, aşteptându-se şi decizia Birourilor Permanente ale Parlamentului, au declarat surse oficiale.

"Calendarul convenit la nivelul coaliţiei este aprobarea în şedinţa de miercuri a Guvernului a proiectului de lege privind înfiinţarea noului minister, audierea lui Leonard Orban în comisiile reunite pentru afaceri europene în prima zi a săptămânii viitoare şi votul pentru minister şi Leonard Orban marţi, 20 septembrie, în plenul Parlamentului", au arătat sursele.

Potrivit acestora, membrii coaliţiei au calculat că pentru înfiinţarea noului minister şi instalarea lui Leonard Orban la conducerea instituţiei ar fi suficiente 236 voturi.

Surse oficiale au declarat anterior agenţiei MEDIAFAX că Leonard Orban, consilierul prezidenţial pe probleme de afaceri europene, a primit acordul coaliţiei pentru a conduce Ministerul de Coordonare a Absorbţiei Fondurilor Europene.

Orban a venit la şedinţa de marţi a coaliţiei, organizată la Palatul Victoria, în care s-a discutat şi despre atribuţiile noului minister, după ce, luni, a avut o discuţie pe această temă cu premierul Emil Boc.

Legea privind organizarea şi funcţionarea Guvernului prevede, la articolul 36, că "ministerele şi miniştrii se aprobă de către Parlament, prin acordarea votului de încredere asupra Programului de guvernare şi întregii liste a Guvernului, la învestitură".

"Primul-ministru poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului prin înfiinţarea, desfiinţarea sau, după caz, divizarea ori comasarea unor ministere. În astfel de situaţii prevederile art. 36 se aplică în mod corespunzător", stabileşte articolul 37 al aceluiaşi act normativ.

Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat, sâmbătă, la Suceava, că modificarea structurii Guvernului prin înfiinţarea unui nou minister nu presupune ca toţi miniştrii să fie reaudiaţi în comisii, ci doar candidatul pentru noul minister, iar noul Cabinet trebuie să obţină 235 de voturi în Parlament.

Surse politice au declarat agenţiei MEDIAFAX, în 7 iulie, că înfiinţarea unui minister de Afaceri Europene, condus de liderul UNPR Marian Sârbu sau de consilierul prezidenţial Leonard Orban, fost comisar european, şi care să gestioneze inclusiv proiectele finanţate din fonduri UE, a fost discutată de preşedintele Băsescu cu premierul Boc, în întâlnirea din aceeaşi zi, la Palatul Victoria.

Sursele au mai precizat atunci că viitorul minister al Afacerilor Europene va coordona Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS) din subordinea premierului şi, probabil, Autoritatea de Audit de pe lângă Curtea de Conturi, nu şi autorităţile de management, urmând să fie condus de o persoană cu rang de ministru.

Leonard Orban a fost, în perioada 2001-2004, negociator-şef adjunct al României cu Uniunea Europeană, iar din decembrie 2004 până în aprilie 2005 a fost negociator-şef cu Uniunea Europeană.

Ca secretar de stat în Ministerul Integrării Europene, Leonard Orban a fost, apoi, coordonator al poziţiei României referitoare la statutul de observator activ la Uniunea Europeană, iar din iunie 2006 a fost şeful delegaţiei României pentru negocierea aderării la Spaţiul Economic European.

În perioada ianuarie 2007 - februarie 2010 a fost comisar european pentru Multilingvism.

Din martie 2010, Leonard Orban este consilier prezidenţial pe probleme de afaceri europene.

 

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro