Luni, 06 Februarie 2012

Ce susţine USL la anticipate

Evalueaza
(0 voturi)
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că dacă se va ajunge la alegeri anticipate, USL va propune ca prime măsuri guvernamentale reducerea cu 5% a TVA la angajator, blocarea PNDI şi introducerea unei TVA diferenţiate la produsele agricole.

Ponta a precizat, pentru MEDIAFAX, că măsurile prioritare ale unui guvern USL sunt reducerea cu 50% a cheltuielilor guvernamentale cu bunuri şi servicii, modificarea legii achiziţiilor publice cu aplicarea criteriilor valabile la fondurile europene.

De asemenea, USL propune reducere cu 5% a CAS pentru angajator , blocarea Porgramului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, interzicerea folosirii Fondului de Rezervă al Guvernului pentru alocări de sume către autorităţile locale pe criterii politice.

O altă măsură propusă de USL este introducerea unei scheme de diferenţiere a TVA în agricultură, prin impunerea doar a 9% producătorilor, returnarea diferenţei de la 24% făcându-se pe baza facturilor.

Ponta a mai declarat, luni, că discuţiile de la Cotroceni dintre şeful statului şi opoziţie, au fost strict formale, protocolare, el precizând că în USL nu s-a vorbit despre cine va ocupa portofoliile guvernamentale în cazul formării majorităţii parlamentare după anticipate.

“Consultările au fost strict formale şi protocolare. Nu s-a discutat cu adevărat nimic serios”, a declarat Ponta.

Întrebat de ce liderii opoziţiei au mers la consultări, dacă la acestea nu s-a discutat serios, Ponta a spus: “Probabil că nu au fost făcute consultări ca să fim noi mulţumiţi, cei din opoziţie, nici asta nu era ideea principală. Noi ne comportăm ca o opoziţie reponsabilă, avem dialog cu şeful statului chiar dacă acest şef al statului de foarte multe ori şi-a încălcat atribuţiile. Vom discuta întotdeuana instituţional”.

Liderul PSD a spus că şeful statului a îndeplinit o formalitate discutând şi cu opoziţia, fără a cere şi fără a anunţa nimic. “O ţară democratică nu poate funcţiona printr-un blocaj total. Am spus că nu a avut niciun rezultat, discuţia a fost strict formală, pentru că preşedintele ţării nu a dorit de fapt să ne ceară nimic, nu ne-a anunţat nimic, a îndeplinit doar o formalitate, aceea că a discutat doar cu opoziţia”, a adăugat Ponta.

Întrebat care sunt măsurile guvernamentale pe care opoziţia le-a adoptat în cazul formării unei majorităţi parlamengtare după anticipate, Ponta a precizat că acestea se referă la reducerea contribuţiilor de asigurări sociale cu 5% la angajator, interdicţia pentru fondul de rezervă al premierului de a mai finanţa programele politice ale autorităţilor locale, reducerea TVA la produse agroalimentare prin schema – 24% TVA, din care 9% vin la buget, 15% se rambursează la producător, modificarea legii achiziţiilor publice astfel încât toate achiziţiile pe fonduri publice să se facă pe metodologia fondurilor europene ca să nu existe clientelism şi afaceri de partid, reducerea cu 50% a cheltuielilor cu bunuri şi servicii.

Ponta a mai spus că opoziţia nu a stabilit încă cine va ocupa portofoliile guvernamentale în cazul în care va forma Guvernul.

“Nu am luat o decizie în ceea ce priveşte portotofoliile pentru că am vrea să nu vorbim de pielea ursului din pădure. Structura Guvernului o vom prezenta probabil înainte de campania electorală”, a spus Ponta.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro