Mircea Toader, liderul grupului parlamentar PDL din Camera Deputaţilor, a spus că există doar o condiţionalitate impusă de UDMR privind compensarea voturilor la nivel naţional pe partide, dar că aceasta se negociază şi în maxim două săptămâni decizia de comasare a alegerilor va fi finalizată. Toader a mai spus că modul de compensare solicitat de UDMR este agreat şi de PDL, singura diferenţă fiind că PDL doreşte ca pe lista naţională de compensare să fie candidaţi care au participat la alegeri în colegii, au pierdut, dar au avut un număr mare de voturi, iar UDMR doreşte o listă naţională cu candidaţi propuşi de partidul respectiv, chiar dacă aceştia nu au participat efectiv la alegerile din colegii. ‘Comasarea alegerilor este hotărâtă de Coaliţie să se desfăşoare în noiembrie anul viitor. Toate partidele din Coaliţie susţin comasarea, dar există o condiţionalitate impusă de UDMR şi pe care am agreat-o şi noi. Şi în maxim două săptămâni se va decide. Noi am decis că alegerile parlamentare vor fi pe un principiu uninominal cu ‘cel mai bun câştigă’ şi ia colegiul şi apoi intervine un mod de compensare, compensare pe listă la nivel naţional făcută de partid, dar nu vrem ca pe listă partidul să-şi treacă nişte prieteni, poate oameni valoroşi sau mai puţin valoroşi, fără să intre în bătălie electorală. Toţi care într-o formă sau alta vor fi pe această listă de compensare să fi fost în colegii. UDMR vrea să fie listă naţională. De acord, să fie listă naţională, dar toţi să fi fost în colegii. Maxim într-o săptămână se vor finaliza negocierile. Nu putem să ţinem această problemă în loc’, a afirmat Toader. Democrat-liberalul a explicat şi mecanismul de redistribuire a voturilor pe baza acestor liste naţionale. ‘Iată cum va fi redistribuirea în Parlament. Mecanismul este simplu. Să zicem că Parlamentul va avea 200 de parlamentari. 120 vor intra pe colegii uninominale şi 80 pe listă, ceva de genul acesta, de compensare, deci o formulă mixtă. Asta înseamnă mai puţine locuri în parlament necâştigate prin colegii. Deci, nu vor fi colegii uninominale după numărul de parlamentari, dar cei care au candidat în colegii şi au obţinut un număr mare de voturi pot intra în Parlament pe listele de partid în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinute la alegeri’, a spus Toader.
Locale
Politica
Duminică, 23 Octombrie 2011
Coaliţia a decis: Alegeri comasate în noiembrie 2012
Liderul grupului parlamentar PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că toate partidele din Coaliţia de guvernare susţin comasarea alegerilor locale şi parlamentare în noiembrie anul viitor.
Afisat de 77 de ori
Publicat in
Politica
Login to post comments
Online
Avem 37 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










