Miercuri, 20 Aprilie 2011

Departamentul de Luptă Antifraudă a început o anchetă în cazul ministrului Botiş

Evalueaza
(0 voturi)
Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) s-a autosesizat după articolele din media legate de un posibil conflict de interese în care s-ar afla ministrul Muncii, Ioan Nelu Botiş, şi a început o anchetă, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, surse din conducerea instituţiei.

“Am analizat informaţiile din presă şi în special declaraţiile ministrului Botiş şi am decis să începem o anchetă pentru a lămuri ce s-a întâmplat exact în acest caz. Vom cere Autorităţii de Management a Programului Operaţional Sectorial “Dezvoltarea Resurselor Umane” (AM POS-DRU) să ne pună la dispoziţie toate documentele programului accesat de ONG-ul pentru care lucrează soţia demnitarului. După ce le vom analiza vom acţiona în consecinţă“, au declarat pentru MEDIAFAX sursele citate.

Potrivit aceloraşi surse, ancheta ar urma să înceapă “imediat”, cererile către AM POS-DRU urmând să fie redactate şi transmise în această săptămână. DLAF este instituţia corespondentă în România a Oficiului European de Luptă Anti-Fraudă (OLAF), care investighează cheltuirea banilor europeni în statele membre UE. Ministrul Muncii, Ioan Botiş, este verificat şi de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), care urmează să stabilească dacă demnitarul se află într-un conflict de interese, având în vedere că soţia acestuia este consilier pe proiectul “Şansa la demnitate”, finanţat de UE şi Guvern. Potrivit articolului 8 din legea 176/2010, scopul ANI este asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, prin exercitarea de responsabilităţi în evaluarea declaraţiilor de avere, a datelor şi informaţiilor privind averea, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese potenţiale în care se pot afla persoanele pe perioada îndeplinirii funcţiilor şi demnităţilor publice.
Astfel, ANI s-a sesizat din oficiu, în baza articolului 12 al Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor public, susţin surse oficiale. Potrivit jurisprudenţei ANI, verificările privind constatarea incompatibilităţii unui demnitar sau funcţionar public durează şi până la cinci luni, timp în care trebuie îndeplinite procedurile. Ministrul Muncii a spus, marţi, că aşteaptă decizia ANI. “Dacă este un coflict demonstrat în termeni juridici, atunci există o singură cale: îmi voi da demisia”, a declarat Botiş. Ministrul Muncii declarase, luni, pentru MEDIAFAX, că din punct de vedere juridic nu are nicio legătură cu ONG-ul care a primit fonduri UE şi la care consilier de proiect este soţia sa, menţionând că nu există conflict de interese, dar dacă va fi afectată imaginea PDL, demisionează. Potrivit site-ului timponline.ro, Asociaţia Parteneriat Euroactiv Bistriţa are sediul pe strada Cloşca nr. 3 din Bistriţa, adresă la care locuieşte şi ministrul Ioan Botiş. Această asociaţie a participat vineri la Bursa locurilor de muncă, organizată de AJOFM Bistriţa, fiind reprezentată de Alina Căpraru, şefa de cabinet a deputatului Ioan Nelu Botiş.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro