Duminică, 15 Mai 2011

Emil Boc, reales preşedinte al PDL

Evalueaza
(0 voturi)
Emil Boc a câştigat un nou mandat în fruntea PDL în cadrul convenţiei de sâmbătă. Marele înfrânt al zilei este Vasile Blaga, cel care a obţinut cu 370 de voturi mai puţin, conform datelor oficiale. “Nu plec din partid”, a spus Blaga, dorit de Boc în conducerea formaţiunii. Deşi a luat doar 24 de voturi, Theodor Paleologu a fost felicitat de toată sala. “Nici cei care m-au votat pe mine nu pleacă din PDL”, a glumit Paleologu.

Noul şi vechiul preşedinte al PDL este Emil Boc. De altfel, dacă înaintea primei zile a Convenţiei mai existau dubii pe această temă, ele s-au spulberat în sală, acolo unde vuietul poporului pedelist a lăsat să se înţeleagă destul de clar cine va fi câştigătorul. Emil Boc a obţinut votul a 868 de delegaţi în timp ce principalul său contracandidat, Vasile Blaga, doar 499, conform numărătorii oficiale. Ultimul clasat în cursă a fost, conform aşteptărilor, fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu. “Îi mulţumesc lui Vasile Blaga pentru eleganţa competiţiei, lui Theodor Paleologu pentru că a făcut o dezbatere democratică posibilă. Avem nevoie de Vasile Blaga în conducerea PDL. Avem nevoie de Theodor Paleologu în conducerea PDL”, a declarat Emil Boc, în discursul său. “Astăzi i-am încredinţat lui Emil conducerea PDL şi nu îl invidiez. Urmează o perioadă dificilă. Vreau să îi garantez că niciunul din cei care m-au votat azi nu vom pleca din partid. În acelaşi timp îl rog pe Emil să se gândească bine pentru că noi am spus multe lucruri adevărate şi trebuie mâine să-i dăm o echipă puternică unită”, a declarat Blaga. “Nici cei care m-au votat pe mine nu vor pleca din PDL. Ştiu că mulţi dintre dumneavoastră ar fi dorit să mă voteze, dar poate vă luaţi revanşa mâine”, a declarat Theodor Paleologu.

Convenţia PDL a stors lacrimi din ochii preşedintelui Băsescu
Amintirile l-au copleşit până la lacrimi pe Traian Băsescu. În discursul de la deschiderea Convenţiei PDL, şeful statului a lăcrimat când şi-a adus aminte de vremurile când conducea partidul. În deschiderea Convenţiei PDL, şeful statului a ţinut un adevărat discurs de “îmbărbătare” a partidului şi a ţinut să amintească democrat-liberalilor că este de datoria lor să termine reformarea statului pe care tot ei au început-o. “Vă pot spune atât: dacă vă opriţi, pierdeţi. Nu aveţi decît o soluţie: continuaţi. România are nevoie de ce aţi început să faceţi, dar mai mult decât orice are nevoie să terminaţi ce aţi început. Statul român nu mai e acelaşi cu cel care era când aţi intrat la guvernare. A vă opri acum este cea mai mare eroare. De aceea, în calitate de şef al statului, vă cer să continuaţi procesul de transformare a României”, a spus Traian Băsescu. Totodată, şeful statului a ţinut să evoce un moment neplăcut care se întâmpla în 2001, când a câştigat alegerile pentru şefia partidului în faţa lui Petre Roman. În momentul în care i-a întins mâna învinsului Roman, spune Băsescu, acesta i-a întors spatele. “Aici s-a desfăşurat Convenţia din 2001, când am câştigat preşedinţia partidului, în competiţie cu Petre Roman şi cu Simona Marinescu. A fost un moment de satisfacţie politică. Dar am şi o mare insatisfacţie: atunci când cel care pierduse când i-am întins mâna a întors spatele… Să nu faceţi asta diseară! N-aş vrea să închei fără să mulţumesc unor figuri marcante, lui Theodor Stolojan, Adriean Videanu şi Radu Berceanu care, deşi rămân în partid, au considerat că generaţia lor trebuie să lase locul generaţiei mai tinere”, a spus preşedintele Traian Băsescu.

Vasile Blaga: Nu plecăm din partid
Vasile Blaga le-a spus, sâmbătă seară, delegaţilor la Convenţia Naţională a PDL, că el şi cei care l-au susţinut pentru şefia partidului nu vor pleca din PDL. ‘’Azi i-am încredinţat lui Emil Boc conducerea PDL şi nu-l invidiez. Va fi o perioadă extrem de dificilă, în care toată această frumoasă echipă va trebui să depună eforturile necesare pentru a câştiga alegerile din 2012. Nu va fi uşor”, a declarat Vasile Blaga, după anunţul oficial al rezultatelor votului pentru şefia PDL. El a mai spus că niciunul dintre susţinătorii moţiunii sale nu va pleca din partid. “Îi garantez lui Emil că nu vom pleca din partid. În acelaşi timp, îl rog pe Emil să se gândească bine, pentru că noi azi, aici, am spus multe adevăruri. Mâine trebuie să-i dăm, noi toţi, o echipă puternică, unită, să-şi poată îndeplini obiectivele. Aveţi grijă ce veţi face şi mâine, pentru că are nevoie de o echipă puternică, unită, pentru binele acestui partid “, a adăugat Blaga.

Anastase, Baconschi, Flutur, Frunzăverde – noii prim-vicepreşedinţi PDL
Roberta Anastase, Teodor Baconschi, Gheorghe Flutur şi Sorin Frunzăverde sunt noii prim-vicepreşedinţi ai PDL, în urma votului dat duminică de către delegaţii democrat-liberali, al cincilea candidat, Theodor Paleologu, pierzând competiţia. Surse din partid au declarat, pentru MEDIAFAX, că cele patru funcţii de prim-vicepreşedinte PDL vor fi deţinute, conform rezultatelor votului dat duminică, de către Roberta Anastase, Teodor Baconschi, Gheorghe Flutur şi Sorin Frunzăverde. Cel de-al cincilea candidat, Theodor Paleologu, nu a întrunit un număr suficient de voturi, au precizat aceleaşi surse. Conform rezultatului oficial, Gheorghe Flutur a obţinut 1182 de voturi, Sorin Frunzăverde – 1142, Roberta Anastase – 1018, iar Teodor Baconschi – 899. La rândul său, Theodor Paleologu, cel care a pierdut competiţia, a obţinut 650 de voturi. Roberta Anastase, Teodor Baconschi şi Gheorghe Flutur fac parte dintre susţinătorii lui Emil Boc, în timp ce Sorin Frunzăverde vine din echipa lui Vasile Blaga. Ioan Oltean este noul secretar general al PDL, în urma votului dat duminică de către delegaţii democrat-liberali, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din partid. La funcţia de secretar general al PDL a candidat şi Sulfina Barbu. Ioan Oltean a obţinut 906 voturi, iar Sulfina Barbu, 343 de voturi. Până acum, funcţia a fost deţinută de Vasile Blaga. Ioan Oltean face parte din echipa care l-a susţinut pe Emil Boc la şefia partidului.

Boc, acuzat că şi-a impus vicepreşedinţii
Scandal la Congresul PDL. Membrii PDL care au participat la Convenţia Naţională au primit fluturaşi cu numele celor care trebuiau aleşi ca vicepreşedinţi şi prim-vicepreşedinţi. Bileţelele cu nume au fost împărţite înainte de votul pentru vicepreşedinţii PDL. “Nu este o încercare de impunere a unor nume, ci pur şi simplu lobby”, a spus preşedintele PDL, Emil Boc. Astfel, numele celor patru prim-vicepreşedinţi şi ale celor 15 vicepreşedinţi au fost stabilite înainte de a fi votate. Fiecărui delegat i-a fost împărţită câte o listă cu numele celor pe care trebuie să-i aleagă. Pe listă au apărut Gheorghe Ştefan, Elena Udrea, Romeo Raicu, M. Banias, Gheorghe Albu, M. Popa, M. Hava, I. Ariton, A. Boagiu, T. Igaş, M. Macovei, M. Stănişoară, G. Scripcaru. Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a spus că listele care circulă printre delegaţii la CNC al PDL ar putea fi decizii ale unor organizaţii, dar că pedeliştii sunt liberi să aleagă pe cine vor.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro