Marţi, 18 Octombrie 2011

Guvernul a alocat peste jumătate din banii pentru datorii primăriilor PDL

Evalueaza
(0 voturi)
Mai mult de jumătate din fondurile repartizate de Guvern pentru plata datoriilor şi acoperirea cheltuielilor curente şi de capital au fost direcţionate către primăriile conduse de PDL, unităţile administrative conduse de partidele din opoziţie primind cu până la de patru ori mai puţin din alocări.

Săptămâna trecută, Guvernul a anunţat că a transferat 66,5 milioane lei către un număr total de 300 primării cu situaţii financiare dificile, acoperind astfel datoriile acestora, precum şi cheltuielile curente şi de capital. Lista primăriilor indică însă un număr total de 1.035 unităţi beneficiare, dintre care pentru aproximativ 550 primării conduse de PDL au fost acordate mai mult de jumătate din fondurile totale, respectiv peste 36,5 milioane lei, conform calculelor MEDIAFAX. Pentru PSD au fost incluse pe listă puţin peste 170 primării (care au primit cumulat aproximativ 11,5 milioane lei), în timp ce pentru PNL au fost acceptate puţin peste 135 primării (cu un total de circa 7,6 milioane lei). UDMR a primit aproximativ 5,5 milioane lei pentru aproximativ 100 primării. Cele mai multe fonduri destinate primăriilor PDL au fost alocate în judeţele Neamţ, Suceava, Cluj, Dâmboviţa, Timiş, Prahova, Bacău, iar cele mai puţine în judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Satu Mare, Vrancea.
Primăria din Piatra-Neamţ, condusă de Gheorghe Ştefan (PDL), cea din Călăraşi, condusă de liderul filialei locale a UNPR, şi din Huedin, condusă de Mircea Moroşan (PDL), au primit cele mai multe fonduri raportat la totalul primăriilor. La nivelul Capitalei, cele mai multe fonduri au fost alocate primăriei sectorului 2 (UNPR, 400.000 lei), urmată de primăria sectorului 5 (PSD, 350.000 lei), primăria sectorului 3 (PDL, 300.000 lei) şi primăria sectorului 6 (PDL, 100.000 lei). Banii au fost alocaţi din Fondul de rezervă al Guvernului.
În urmă cu două săptămâni, premierul Emil Boc i-a cerut ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, să pregătească o hotărâre de guvern prin care primăriile şi administraţiile locale cu “probleme” de funcţionare şi datorii să fie sprijinite de Executiv pentru continuarea activităţii. Ministrul a declarat ulterior, preluat de presa centrală, că există numeroase primării care au acumulat datorii şi au intrat în incapacitate de plată, precizând că majoritatea sunt din zona PDL. El a arătat în acelaşi timp că, în perioada 2007-2008, când PDL se afla în opoziţie, toţi banii au fost direcţionaţi către primării PSD şi PNL.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro