Joi, 15 Septembrie 2011

Igaş recunoaşte că sunt disponibilizaţi poliţişti corecţi

Evalueaza
(0 voturi)
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, s-a arătat nemulţumit, joi, la Rădăuţi, de faptul că, în prezent, este pus în situaţia să disponibilizeze persoane care nu au avut probleme cu legea, iar pe acelea care se află în instanţă cu dosare să le păstreze în sistem, invocând vechiul statut al poliţistului.

Igaş a explicat că situaţia de la Suceava, în care 42 de poliţişti de frontieră din aşa-zisul ‘’lot Siret’’ nu pot fi disponibilizaţi, iar alţi 35 de poliţişti îşi vor pierde slujbele fără să fi fost implicaţi în acte de contrabandă sau mită, este similară cu a altor judeţe de graniţă. ‘’Din păcate, există situaţia aceasta nu doar la dumneavoastră, la Rădăuţi sau Suceava, există în fiecare judeţ (…) Este vorba de statutul poliţistului care, atunci când a fost gândit, când a fost implementat, a vrut să-i apere pe poliţişti (…) Din punctul meu de vedere era un statut incomplet care s-a adeverit că pe de o parte îi apără, iar pe de cealaltă îi încurcă pe poliţişti’’, a spus Igaş, citat de Agerpres. Potrivit ministrului Administraţiei şi Internelor, proiectul noului statut al poliţistului va fi promovat în Guvern şi Parlament până la sfârşitul acestui an, urmând să intre în vigoare începând din 2012. ‘’Noul statut al poliţistului îl promovăm în această toamnă în Guvern, iar pe urmă în Parlament şi să sperăm că, începând cu 2012, vom avea un nou statut al poliţistului, un statut care să-l ajute pe poliţistul corect, cinstit şi nu pe acela certat cu legea’’, a precizat Igaş, adăugând că până la intrarea în vigoare a noului statut este obligat să respecte actuala legislaţie.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro