Vineri, 29 Iulie 2011

La nivelul comunităţilor nu se doreşte reorganizarea teritorial-administrativă

Evalueaza
(0 voturi)
Prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a declarat joi că, în acest moment, la nivelul comunităţilor din România, nu există dorinţa de reorganizare teritorial-administrativă a tării.

‘’Parerea mea este ca, si ma refer aici nu neaparat la partidele politice, ci la nivelul comunitatilor din Romania, nu exista aceasta dorinta. Si repet ceea ce am mai spus, modelul european, de la Tamisa si pana la Prut, presupune trei asemenea niveluri, respectiv, localitatea, judetul, care poarta diverse denumiri, si regiunea. Cred ca va trebui si noi sa preluam acest sistem de organizare’’, a afirmat Sorin Frunzaverde, citat de Agerpres. In opinia sa, acest lucru se poate face doar modificand Constitutia, iar aceasta se va putea realiza atunci cand decidentii politici vor da dovada ca au aceasta vointa. ‘’Reorganizarea teritorial-administrativa, legea averilor ilicite, Parlamentul unicameral si cu un numar mai mic de parlamentari, asa cum s-a stabilit prin referendum vor putea fi realizate doar revizuind Constitutia’’, a precizat Sorin Frunzaverde.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro