Miercuri, 14 Septembrie 2011

Legea pentru obligativitatea uniformelor, respinsă de Senat

Evalueaza
(0 voturi)
Legea deputatului PDL Cezar Preda, prin care se reglementa obligativitatea uniformelor şcolare pentru clasele I-VIII, a fost respinsă, miercuri, de Senat, inclusiv prin votul senatorilor din arcul guvernamental.

Propunerea lui Preda a fost respinsă de plenul Senatului cu 91 de voturi “împotrivă”, şase voturi “pentru” şi patru abţineri. Proiectul de lege a primit avize negative atât de la Guvern, cât şi de la comisiile care l-au avizat sau dezbătut pe fond. Iniţiativa senatorului PDL stabilea obligativitatea purtării unei ţinute vestimentare de către elevii din ciclul primar şi gimnazial. Uniformele urmau să aibă un tipar unic – sacou/vestă, cămaşă cu mânecă lungă/scurtă, pantalon/fustă, cravată/eşarfă, ecuson – asupra căruia unităţile de învăţământ puteau decide în privinţa detaliilor: culoare, model.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro