“Au fost identificate de către Comisia Europeană, iar partea română a acceptat acest lucru, că sunt deficienţe de sistem în modul în care funcţionează sistemul de achiziţii. Trei elemente au fost identificate de către CE ca fiind probleme semnificative în domeniu. O dată – modul în care sunt lansate şi se derulează procedurile înainte de organizarea achiziţiilor publice. De exemplu, perioade foarte scurte, prea scurte, astfel încât nu se permite tuturor companiilor care ar fi interesate să se prezinte la procesul de achiziţii publice să participe”, a spus Leonard Orban. El a precizat că a doua problemă este modul în care sunt pregătite criteriile tehnice care definesc aceste achiziţii publice. “Uneori, impresia Comisiei Europene este că se fac caiete de sarcini cu dedicaţie pentru anumite firme şi atunci sunt introduse criterii discriminatorii, care nu se justifică şi care permit doar unor anumite firme să se prezinte şi eventual să câştige aceste licitaţii”, a adăugat el. Ministrul a menţionat totodată demersurile de a se încheia contracte adiţionale, după desemnarea câştigătorului. “Nu în ultimul rând, după ce s-au încheiat contractele, după ce s-a desemnat câştigătorul, există anumite demersuri de a încheia contracte adiţionale, care măresc sumele implicate. Când sumele depăşesc semnificativ valoarea contractului iniţial, asta reprezintă o mare problemă”, a mai spus Orban. De asemenea, în emisiunea difuzată de ProTV, ministrul a fost întrebat despre situaţia în care, la finalul lunii octombrie, România riscă să i se blocheze fondurile. “În ceea ce priveşte politica de coeziune. Vreau să facem o diferenţă – lucrurile stau diferit în ceea ce priveşte PAC, pentru că acolo avem plăţile directe, unde rata de absorbţiei e 100%. Mă rog, or fi operate anumite corecţii financiare, dar care nu vor depăşi maximum 10%, şi, în ceea ce priveşte programul de dezvoltare, rata de absorbţie e undeva către 30%. Ne întoarcem la politica de coeziune, ce ţine de transport, mediu, energie, dezvoltare regională şi aşa mai departe. Lucrurile trebuie rapid rezolvate, în special în domeniul achiziţiilor publice. În dialogul cu CE s-a convenit ca, începând din iulie, să nu se mai trasnsmită facturi spre decontare instituţiei comunitare până când nu vom modifica întreg sistemul de achiziţii publice, îl vom include în cel al gestiunii fondurilor comunitare, iar toate aceste modifificări vor trebui să fie auditate şi acreditate de către Autoritatea de audit din România”, a spus ministrul Afacerilor Europene.
Locale
Politica
Duminică, 25 Septembrie 2011
Leonard Orban: CE crede că în România se fac caiete de sarcini cu dedicaţie
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, la emisiunea “După 20 de ani” difuzată duminică de ProTV, că au fost identificate de Comisia Europeană deficienţe de sistem în modul în care funcţionează sistemul de achiziţii publice, menţionând între altele caiete de sarcini “cu dedicaţie”.
Login to post comments
Online
Avem 62 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










