Marţi, 30 August 2011

Lia Ardelean a demisionat din toate funcţiile deţinute în PC şi din partid

Evalueaza
(0 voturi)
Preşedintele Organizaţiei de Femei a Partidului Conservator, fostul deputat de Arad Lia Ardelean, a anunţat, marţi, într-un comunicat transmis presei din Arad, că a demisionat din partid şi din toate funcţiile deţinute în PC, dedicându-se pentru moment afacerilor.

Fostul deputat Lia Ardelean a anunţat, în comunicatul de presă, că renunţă la toate funcţiile din PC şi părăseşte partidul. Ardelean şi-a trimis demisia preşedintelui fondator al PC, Dan Voiculescu. “Menţionez că am făcut parte din Partidul Umanist din România, devenit ulterior Partidul Conservator, din noiembrie 1995. Renunţ la activitatea politică cu sentimentul de mulţumire faţă de ceea ce am realizat ca om politic, ca deputat, ca preşedinte al filialei judeţene Arad şi al Organizaţiei de Femei a Partidului Conservator”, arată Lia Ardelean în demisia transmisă lui Voiculescu.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro