Vineri, 15 Aprilie 2011

Miniştrii de externe francez şi german: România şi Bulgaria nu sunt încă pregătite să adere la Schengen

Evalueaza
(0 voturi)
Bulgaria şi România încă nu sunt pregătite să adere la spaţiul Schegen, au declarat joi ministrul francez de Externe, Alain Juppe, şi omologul său german, Guido Westerwelle. “Franţa susţine intrarea celor două ţări în Schengen, dar până acum, acestea nu au îndeplinit criteriile necesare”, a declarat Juppe după întâlnirea cu omologul său german la Berlin, relatează site-ul Novinite.com, citat de Mediafax.ro.

La rândul său, Westerwelle a afirmat că susţine declaraţiile ministrului francez, a anunţat Deutsche Welle. Proiectul raportului elaborat de eurodeputatul Carlos Coelho cu privire la extinderea spaţiului Schengen, prezentat marţi dimineaţă în Comisia de libertăţi civile a PE arăta că România şi Bulgaria au demonstrat că sunt suficient de pregătite pentru aplicarea prevederilor acquis-ului Schengen într-o manieră satisfăcătoare.
‘’Ţinând cont de rezultatele evaluărilor şi a vizitelor de reevaluare necesare realizate de echipele de experţi, raportorul ajunge la concluzia că, deşi există unele chestiuni deosebite care vor necesita o informare periodică şi o urmărire pe viitor, acestea nu constituie un obstacol pentru deplina aderare a celor două state membre‘’ la spaţiul Schengen, se arată în documentul redactat de Carlos Coelho. Parlamentul European are însă doar un rol consultativ în procesul admiterii unor noi ţări în Spaţiul Schengen. Bulgaria şi România au îndeplinit deja criteriile tehnice pentru aderarea la spaţiul Schengen, dar ar trebui să depăşească obiecţiile politice ridicate de Franţa, Germania şi alte câteva state membre UE, care au cerut rezultate mai bune din partea Bulgariei în combaterea crimei organizate şi corupţiei, deşi aceste cerinţe nu fac parte din procesul Schengen.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro