Luni, 02 Mai 2011

Moţiunea “Agricultura falimentară, dar politizată” a fost respinsă de Senat

Evalueaza
(0 voturi)
Senatul a respins, luni, moţiunea simplă “Agricultura falimentară, dar politizată”, fiind întrunite 59 de voturi “pentru”, 65 “împotrivă” şi o abţinere”.

Moţiunea fusese iniţiată de un număr de 58 de senatori PSD şi PNL. Moţiunea a întrunit 65 de voturi “împotrivă”, 59 de voturi “pentru” şi o abţinere”, potrivit Regulamentului Senatului, pentru adoptare fiind necesar votul favorabil al majorităţii senatorilor, adică 69 de voturi “pentru”. Senatorii au folosit votul secret electronic, la propunerea preşedintelui Senatului, Mircea Geoană. În cursul dezbaterilor din Senat, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat că problemele din acest domeniu sunt acumulate în decurs de 20 de ani, nici guvernele PSD, nici cele PNL neavând soluţii. Ministrul a susţinut că acuzaţiile formulate în moţiunea simplă a PNL şi PSD, intitulată “Agricultura, falimentară, dar politizată”, reprezintă “nonsensuri” rezumate de simple operaţiuni aritmetice, nu de estimări oficiale.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro