Joi, 26 Ianuarie 2012

Parlamentarii USL vor intra în grevă parlamentară

Evalueaza
(0 voturi)
Senatorul PSD de Suceava Gavril Mîrza a declarat, joi, că parlamentarii USL vor intra din 1 februarie în grevă parlamentară, dar nu a exclus nici demisia în bloc a senatorilor opoziţiei astfel încât Senatul să-şi suspende activitatea şi să fie provocate alegeri anticipate.

Mîrza a spus, într-o conferinţă de presă, că de la 1 februarie parlamentarii USL intră în grevă, ceea ce presupune că nici nu vor fi plătiţi, iar în perioada următoare vor stabili strategii care să conducă la declanşarea de alegeri parlamentare anticipate. El a spus că una dintre căile de a ajunge la alegeri anticipate este suspendarea activităţii Parlamentului. Potrivit parlamentarului social-democrat, după demisia lui Iulian Urban din PDL, raportul putere-opoziţie în Senat este la egalitate şi crede că, dacă vor mai demisiona şi alţi senatori ai puterii, atunci, prin demisia din Senat a majorităţii senatorilor, activitatea acestei Camere a Parlamentului va fi suspendată. El consideră că dacă o Cameră a Parlamentului are activitatea suspendată, se suspendă în fapt activitatea întregului Parlament, ceea poate duce la declanşarea de alegeri anticipate.
Senatorul Gavril Mîrza a spus că este nevoie de alegeri anticipate întrucât în prezent “există o putere, fără putere” şi totul în ţară este la voia întâmplării. El a mai declarat că discursul de miercuri al preşedintelui Traian Băsescu a fost “mai prăpăstios” decât discursul lui Nicolae Ceauşescu înainte de a fugi cu elicopterul.
Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, luni, că în coaliţie s-a decis “că nu este momentul, că este greu de organizat alegeri anticipate” şi a arătat că România va avea alegeri anul acesta. Sever Voinescu a explicat şi prevederile din Constituţie care se referă la cazul în care poate fi dizolvat Parlamentul şi a arătat că, chiar dacă şi-ar da demisia toţi parlamentarii, alegerile care s-ar organiza ar fi parţiale, până la terminarea mandatului şi nu anticipate. Liderii coaliţiei au concluzionat, luni, că nu pot fi de acord cu organizarea alegerilor anticipate, pe considerentul că o astfel de procedură, dacă ar fi iniţiată, nu ar putea fi încheiată decât prin luna septembrie, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

Duminica de la ora 14
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA
 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb