Joi, 17 Noiembrie 2011

Partidul Social Democrat: S-ar putea să avem o surpriză plăcută la suspendarea lui Băsescu

Evalueaza
(0 voturi)
Purtătorul de cuvânt al departamentelor PSD, Olguţa Vasilescu, a declarat, joi, că, deşi USL nu are voturile necesare în Parlament pentru a-l suspenda din funcţie pe preşedintele Traian Băsescu, s-ar putea să aibă o surpriză plăcută de la unii parlamentari PDL.


Vasilescu a menţionat că decizia politică asupra începerii sau nu a demersurilor de suspendare din funcţie a lui Traia Băsescu va fi luată luni, la şedinţa conducerii Uniunii Social Liberale. Ea a afirmat că USL nu are voturile necesare, în Parlament, pentru a-l suspenda din funcţie pe Traian Băsescu, însă situaţia din PDL ar putea furniza “o surpriză plăcută” în acest sens.
“Din punctul meu de vedere, Traian Băsescu ar trebui suspendat. Însă, spre deosebire de data trecută, când Parlamentul l-a votat dar populaţia nu a votat, acum populaţia îşi doreşte cu ardoare să scape de Băsescu, însă nu avem voturile în Parlament. Dar, poate la ce se întâmplă acum în PDL, s-ar putea să avem parte de o supriză plăcută”, a declarat Vasilescu.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro