Joi, 26 Ianuarie 2012

Potrivit deciziei Curţii Constituţionale: Comasarea alegerilor este neconstituţională

Evalueaza
(0 voturi)
Comasarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale cu cele parlamentare este neconstituţională, a decis, miercuri, Curtea Constituţională, admiţând astfel sesizarea USL.

USL a sesizat Curtea Constituţională cu privire la Legea privind comasarea alegerilor, după respingerea moţiunii de cenzură depuse după asumarea răspunderii Guvernului pe acest act normativ, reprezentanţii Uniunii menţionând că cer CC “o atitudine de respect faţă de lege şi democraţie”.

“Uniunea Social Liberală avertizează că respingerea moţiunii de cenzură, prin obligarea parlamentarilor puterii să nu participe la vot, nu face decât să menţină România pe calea derapajului autoritarist pe care a intrat în ultimii ani. O analiză corectă ar trebui să ducă, în mod normal, la respingerea legii de către Curtea Constituţionala, instituţie căreia îi cerem, măcar acum, o atitudine de respect faţă de lege şi democraţie”, susţinea, în 22 decembrie, Biroul de presă al PSD.
Potrivit sursei citate, în 22 decembrie, prin respingerea moţiunii de cenzură, “actuala putere a călcat în picioarele principiile şi idealurile pentru care s-a luptat la Revoluţia din 1989”. “Atunci, românii au cerut dreptul de a-şi decide soarta prin vot, au cerut pluralism politic, au cerut libertatea. Astăzi, PDL şi aliaţii săi au decis că oamenii pot să voteze doar când decide puterea politică, nu când o cer actele constitutive ale unui stat care se pretinde democratic. În condiţiile în care preşedintele statului îşi permite să susţină că «stabilitatea» – adică menţinerea puterii – este mai importantă decât democraţia, este clar că România se situează deplin în afara valorilor Uniunii Europene. Uniunea Social Liberală va continua eforturile de a bloca transformarea României într-un stat autoritar, soluţia pe care Traian Băsescu, PDL şi aliaţii săi au ales-o, pentru a-şi creşte şansele de a se menţine la putere. Indiferent de instrumentele nedemocratice şi ilegale la care puterea apelează pentru a-şi maximiza şansele în bătălia electorală, USL va câştiga viitoarele alegeri, va forma Guvernul şi va trimite PDL în opoziţie pentru mulţi ani”, se mai arăta în comunicat.
În sesizarea adresată CC, USL solicita să se constate “neconstituţionalitatea prevederilor Legii privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale şi a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012, precum şi pentru modificarea şi completarea Titlului I al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale 215/2001 şi a Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali”.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro