În mesajul rostit cu ocazia Zilei Justiţiei, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Horaţius Dumbravă, a afirmat că solidaritatea îi obligă pe cei din sistem să reacţioneze “la criticile nemeritate, generale şi populiste la adresa justiţiei”. “Recent, preşedintele ţării a acuzat in corpore judecătorii şi procurorii, Justiţia în general, de incompetenţă şi desfăşurare de activităţi politice, de arestări nelegale şi a făcut afirmaţii foarte grave, comparând magistraţii cu cerşetorii”, a spus Dumbravă. El a respins afirmaţia conform căreia “răul cel mai mare al României este, azi, Justiţia”. Pe acelaşi criteriu ca şi cel invocat în sprijinul afirmaţiei făcute de preşedintele Băsescu, cel al condamnărilor României la CEDO, Dumbravă afirmă că “răul cel mai mare e în altă parte”.
“Cu argumente ştiinţifice şi statistice, aşa cum de altfel sunt obişnuiţi magistraţii, aş putea spune că răul cel mai mare e în altă parte, dacă luăm ca şi criteriu hotărârile date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva României. Aşadar, puterea legislativă – unde intră, bineînţeles, şi preşedintele României, ca autoritate publică, din moment ce acesta promulgă legile – este responsabilă de aceste hotărâri împotriva României în proporţie de 79 la sută, puterea judecătorească în proporţie de 72,08 la sută, puterea executivă în proporţie de 58,73 la sută, Ministerul Public în proporţie de 16,78 la sută iar Curtea Constituţională de 0,34 la sută”, a spus Dumbravă în discursul său.
Locale
Politica
Vineri, 01 Iulie 2011
Preşedintele CSM: Cel mai mare rău din România nu este Justiţia, ci puterea legislativă
Preşedintele CSM le-a cerut colegilor din sistemul judiciar să reacţioneze la criticile “nemeritate, generale şi populiste” făcute la adresa justiţiei, amintindu-le pe cele mai recente venite dinspre preşedinte, şi a afirmat că “răul cel mai mare al României” nu este Justiţia, ci legislativul.
Afisat de 111 de ori
Publicat in
Politica
Login to post comments
Online
Avem 47 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










