Vineri, 09 Decembrie 2011

Preşedintele Traian Băsescu: România intră în acordul privind salvarea euro

Evalueaza
(0 voturi)
Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri la Bruxelles că România va intra în acordul privind salvarea euro, precizând că am putea da bani în fondul de 200 de miliarde euro al FMI şi că ar trebui să modificăm Constituţia.

“Miza pentru noi a fost să fim parte a proceselor care se vor desfăşura în interiorul eurozonei”, a spus preşedintele Băsescu. El a explicat că România este “extrem de dependentă” de tot ce se întâmplă în zona Euro: economia, finanţarea împrumuturilor şi exporturile României depind de evoluţia monedei unice. “Deşi nu suntem un stat membru al zonei Euro, suntem extrem de dependenţi de statele euro“, a spus Băsescu.

Preşedintele a mai explicat că acordul va fi redactat de către experţii europeni până la sfârşitul lunii decembrie, apoi statele care doresc trebuie să semneze acest acord cel mai târziu până la sfârşitul lunii martie 2012. “În situaţia în care Marea Britanie îşi va modifica poziţia, se va reacţiona imediat”, a spus Băsescu. Preşedintele Băsescu a explicat că, pentru introducerea prevederii că deficitul structural anual nu poate depăşi 0,5%, România va fi nevoită să îşi modifice Constituţia, pentru că nu există o altă lege echivalentă care să poată cuprinde această obligaţie. “România nu are un astfel de act normativ şi nici un politician nu ar trebui să fie tentat să se joace cu termenii”, a spus preşedintele, menţionând că doar Curtea de Justiţie a Uniunii Europene poate stabili dacă există o lege echivalentă Constituţiei unui stat. “Iată cum a venit UE şi ne spune, domnule preşedinte, ai fost inspirat că ai trimis în Parlament proiectul de Constituţie de mai multe luni”, a mai spus Băsescu. Preşedintele a explicat că România şi celelalte 5 state non-euro care au decis să ia parte la acest acord trebuie să contribuie cu 50 de miliarde de euro la fondul suplimentar pentru FMI. Cu toatea acestea, România nu va plăti nici un ban suplimentar: “Statele care sunt într-un acord cu FMI nu trebuie să contribuie cu bani la Facilitate”. Băsescu spune însă că “România nu ar fi incapabilă să participe” la această contribuţie. “Avem soluţii, nu suntem o ţară neputincioasă, care nu ar putea să reacţioneze la salvarea unei situaţii”.

România trebuie să îşi modifice Constituţia
Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat că România trebuie să treacă în Constituţie, şi nu în alt act normativ, prevederile privind bugetul şi deficitul structural, din acordul convenit la summit-ul UE. El a subliniat că una dintre prevederile acordului se referă la obligaţia statelor care aderă la acesta de a include în legislaţia naţională angajamentul pentru “buget naţional echilibrat şi în surplus”, ceea ce înseamnă că deficitul structurat nu trebuie să depăşească 0,5% din PIB. Preşedintele Băsescu a explicat că, pentru introducerea prevederii că deficitul structural anual nu poate depăşi 0,5%, România va fi nevoită să îşi modifice Constituţia, pentru că nu există o altă lege echivalentă care să poată cuprinde această obligaţie.

Băsescu atacă Olanda
Nu România e poarta de intrare a ţigărilor, a alcoolului şi a drogurilor şi nu România a legalizat prostituţia şi consumul de droguri

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că poziţia Olandei în legătură cu intrarea României în Schengen este un abuz, menţionând că nu ţara noastră a legalizat prostituţia şi consumul de droguri din neputinţă. Întrebat în legătură cu discuţiile şi concluziile de la Consiliul European privind Schengen, Băsescu a spus că Olanda s-a opus intrării României. El a declarat că toate intervenţiile, inclusiv cele ale reprezentanţilor Consiliului, au fost împotriva Olandei. “Este un abuz al Olandei”, a spus Băsescu. El a menţionat, în acest context, că România are Albiţa, dar Olanda are Rotterdam-ul. “România are Albiţa. Olanda are Rotterdam-ul. Da? Îmi pare rău, nu Albiţa e poarta de intrare a ţigărilor, a alcoolului, a drogurilor. Şi nu România, din neputinţă, a legalizat prostituţia, nu România, din neputinţă, a legalizat consumul de droguri”, a spus Băsescu. Preşedintele a ţinut să sublinieze că România încă luptă împotriva prostituţiei şi a consumului de droguri, “aşa cum poate ea”.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro