Marţi, 31 Mai 2011

Primarii vor fi aleşi într-un singur tur de scrutin

Evalueaza
(0 voturi)
Legea privind alegerea primarilor într-un tur de scrutin a fost adoptată marţi de Camera Deputaţilor, care este forul decizional, cu 174 de voturi “pentru”, 110 voturi “împotrivă” şi 3 abţineri.

Potrivit legii adoptate, primarii vor fi aleşi într-un tur de scrutin, cu excepţia situaţiilor de balotaj. Deputatul PNL Mihăiţă Calimente a declarat, după vot, că acest proiect este nedemocratic pentru că o minoritate poate să-şi impună opinia, favorizează cumpărarea de voturi, iar autoritatea se diminuează.

Reprezentanţii opoziţiei au criticat şi luni, la dezbaterea pe articole, acest proiect de lege semnat de mai mulţi parlamentari PDL şi PSD şi au precizat că vor vota împotrivă. Victor Paul Dobre (PNL) a arătat că proiectul reprezintă “încă un pas de îndepărtare de la valorile democratice”, “o eroare” şi “o delegitimare a celor aleşi în funcţia de primar”.
Aura Vasile (PSD) a spus că, dacă vor fi aleşi primarii într-un tur, vor exista primari care au obţinut 12-14%. În replică, liderul grupului PDL, Mircea Toader, a arătat că PDL susţine proiectul deoarece şi primarii trebuie aleşi din primul tur, la fel ca preşedinţii Consiliilor Judeţene. Camera Deputaţilor este forul decizional în legătură cu acest proiect, Senatul l-a respins anterior.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro