Joi, 21 Aprilie 2011

PSD şi PNL au depus contestaţii la Legea Dialogului Social şi Legea salarizării profesorilor

Evalueaza
(0 voturi)
Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal au depus joi contestaţii la Curtea Constituţională cu privire la Legea Dialogului Social şi Legea salarizării profesorilor pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, conform Agerpres.

Partidele de opoziţie contestă procedura de adoptare dar şi aspectele de fond ale celor două proiecte legislative. “Criticãm procedura, deoarece din nou se trec prin Parlament abuziv două proiecte importante prin angajarea rãspunderii. Deşi Constituţia prevede ca angajarea rãspunderii sã aibă loc în condiţii deosebite, noi nu considerăm că acestea reprezentau o urgenţă. În plus, Guvernul şi-a angajat răspunderea pe cele două proiecte fără a avea avizul CES”, a declarat Mircea Duşa, liderul deputaţilor social-democraţi.
De asemenea, PSD şi PNL critică evitarea principiului negocierii colective, reducerea salariilor şi faptul că într-un an de zile s-a “bulversat complet sistemul de salarizare a bugetarilor prin adoptarea a cinci legi în acest sens.” Guvernul şi-a angajat luni, în faţa Parlamentului, răspunderea pe legea salarizării profesorilor şi pe cea privind Codul dialogului social, în absenţa opoziţiei.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro