Marţi, 24 Mai 2011

PSD şi PNL au depus moţiunea “PDL – partidul drogurilor uşoare”

Evalueaza
(0 voturi)
Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Mircea Duşa, a anunţat, marţi, în plen, că PSD şi PNL au depus moţiunea simplă “PDL – partidul drogurilor uşoare”, semnată de 140 de deputaţi.

Preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean (PDL), a precizat, după acest anunţ, că este pentru prima dată, din 1990 şi până în prezent, când este depusă o moţiune simplă împotriva unui partid politic. Liderul deputaţilor PSD Mircea Duşa a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că prin votul partidelor din arcul guvernamental, Biroul Permanent a respins moţiunea simplă privind etnobotanicele iniţiată de PSD şi PNL. Argumentul invocat de PDL, UNPR şi UDMR a fost că moţiunea făcea referire în titlu la PDL, încălcând astfel prevederile regulamentare potrivit cărora numele unui partid nu poate fi folosit în titlul unei moţiuni. Moţiunea simplă a fost restituită iniţiatorilor, 140 de deputaţi PSD şi PNL, aceştia urmând să decidă dacă refac titlul sau dacă reiau procedura parlamentară implicată. Duşa a precizat că este posibil ca opoziţia să redepună moţiunea simplă săptămâna viitoare la Camerea Deputaţilor. Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Mircea Duşa, anunţase, marţi, în plen, depunerea moţiunii simple “PDL – partidul drogurilor uşoare”, semnată de 140 de deputaţi PSD şi PNL.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro